Se bat bine 5 ouă întregi cu atât zahăr cât cântăresc ouăle. Se adaugă cu încetul aceiași cantitate de făină cernută, tot atâtea stafide amestecate cu migdale curățate și tăiate fin, cât și puțină coajă rasă de lămâie. Se unge o formă cu unt, se presară cu făină, se toarnă compoziția, se pun câteva migdale tăiate deasupra și se coace circa o oră la foc potrivit.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com