Deși desuetă, mentalitatea de tip „femeia la cratiță” încă e învârtoșată în creierele unor conaționali. Încă mai face victime, iar cazurile încă mai fac valuri. Că de!, de mii de ani, masculul se duce la vânătoare și obosit după hăituială nu-i mai arde să păzească oala să nu dea p-afară și nici să calibreze gustul din sare și mirodenii. Și, cu toate că marii bucătari ai secolelor trecute au fost cam toți doar bărbați, cei care nu erau de meserie – de la Brillat Savarin pân’ la postelnicul Manolache Drăghici – dar se ocupau cu treburi d-ale gurii, s-au simțit nevoiți să își explice demersul. E cazul intelectualilor care scriind despre desfătările pântecului și alte „treburi muierești” subliniau importanța a ceea ce făceau, știindu-se aflați pe granița oprobiului conaționalilor.
„Introducătorii artei culinare în Moldova”
Mihail Kogălniceanu, şi aici poate că intervine vâna academică, de intelectual care observă carenţele & nevoile şi, vizionar, le rezolvă, îşi autocomplimentează demersul culinar: „Atâta vă voi mai zice că acum de curînd am mai publicat – împreună cu d. C.N., un alt Prometeu manque ca şi mine – o carte care, răsturnînd toate puterile aşezate, călcînd în picioare toate pravilele primite de adunare şi de obiceiul pămîntului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele şi găluşti; vreu să vorbesc de o colecţie de 200 de reţete de feluri de bucate, care are să ne facă cea mai mare reputaţie între bucătăriţe şi viitorimea recunoscătoare ne va da negreşit frumosul nume de: introducătorii artei culinare în Moldova. Sîntem mulţumiţi şi cu atîta”. (Iluzii pierdute. Un întâi amor, în Opere I, ediţie, studiu introductiv, note şi comentarii de Dan Simionescu, Bucureşti, Editura Academiei, 1974, via Rodica Pandele, preambul la Mihail Kogălniceanu, Kostache Negruzzi – Carte de bucate boiereşti 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti, editura Vremea 2007). Atitudinea lui este surprinzătoare dacă ţinem cont că, cel mai probabil din stânjeneala de fi suprapuşi unor îndeletniciri femeieşti şi prea lumeşti, cei doi au semnat cartea doar cu iniţialele. Şi nu e de mirare.
„Mulţi au să mă critice, poate şi să mă defaime”
Postelnicul Manolache Drăghici, traducătorul reţelelor bucătarului francez Robert, scrie, în prefaţa cărţii apărute în 1846, la 5 ani după prima carte de reţete editată în Moldova: „Ştiu că mulţi au să mă critice, poate şi să mă defaime, pentru că am întreprins o lucrare ca asta ce se numără în felul cunoştinţelor ordinare, unii vor zice că am şi plecat către gurmandiză sau lăcomia mâncărei, alţii că nu aş fi vrednic a face ceva mai bun, într-un cuvânt fiecine va zice ceva, pentru că… aşa suntem.
Dar deşi toate aceste mai nainte le priveam, căci din pilda altora lesne se poate face închiere la sine, nu m-am sfiit a protimisi trebuinţa publică ce urmează la noi de astfeliu de cărţi povăţuitoare a economiei casnice şi de care nici o naţie civilizată nu este astăzi lipsită” ( Manolache Drăghici, Reţete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert, editura Opera Magna, Iaşi, 2005).
“Să-şi închipuie că mă ţin de fleacuri”
Aceeaşi controversă apare şi la Anthelme Brillat-Savarin în dialogul între autor şi prietenul lui „Pentru că, fiind prin profesiunea mea menit studiilor serioase, mi-e teamă ca nu cumva cei ce-mi vor cunoaşte cartea doar după titlu să-şi închipuie că mă ţin de fleacuri”. ( Fiziologia gustului, traducere Doina Paşca-Harsanyi, cuvânt înainte Dan Grigorescu, editura Meridiane, Bucureşti, 1988).
„S-o întors lumea pi dos”
Aveau şi de ce să îşi facă griji de gura lumii. Un exemplu grăitor îl găsim, în Glasul Patriei, nr.17, 10 iunie, 1963 (De Re Culinaria, Al. O. Teodoreanu, editura Sport-Turism 1977), în articolul „Arheologie culinară”, semnat de Păstorel: „Găsesc, prizărită între paginile unui vechi dicționar, o foaie îngălbenită, cuprinzând o scrisoare și o rețetă, ambele frumos caligrafiate cu litere chirilice cu cerdac. În colțul de sus, în stânga, tâlcuiesc: Moara lui Ciornei. Urmează două cifre: 1 și 8, adică anul 1800. Celelalte două cifre sunt acoperite de o pată de cerneală violetă. Iată acum scrisoarea:
“Cu fiiască plecăciune sărut mânele matale, nineacă. Și zicu: Am agiuns cu bini la Moara Ciornei. La Buhăilești mă aștepta trăsura cu patru huțuli albi înaintași și țaca Virginia în persoană. Acu, mata știi cum îi țaca Virginia. (…) Acasă era mare forfotă și hărmălaie. A doua zi la prânz erau așteptați să vie conu Mihalache Kogălniceanu și c-un prieten al dumisale, unu Costache Negruț. Acești doi boieri, spunea țaca, au tipărit o carte de bucate, pentru care foarte îi clevetea țaca: «Asta-i treabă de bucătar, zicea, nu de boier. Dar nu mă miră nimica, făcea țaca, de când văd că s-o întors lumea pi dos.»”.