Am adunat aici, aproape fără nici o noimă în afară de găselnița din titlu, câteva informații de fapt divers din istoria noastră gastronomică. Sper să fie cu folos, măcar ca lectură relaxantă.
Explicația etimologică pentru termenul de mujdei (compunere prin aglutinare) este: must de ai. „Ai” din latină – alium, încă folosit în ardeal și care înseamnă usturoi. (Universul din Lingură, Petronela Savin, ed. Institutul European 2012)
La 9 aprilie 1832 Dvornicia Dinlăuntru recomanda cultivarea susanului la Râmnicu Vâlcea.
(Patimă și desfătare, despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750 – 1860, Constanța Vintilă-Ghițulescu, ed. Humanitas 2015)
Frații Capșa în 1860 importă, pentru prima dată în România, absinthul, zână-verde, cum îi spuneau francezii. (Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei, editura Meridiane 1987).
„(Bunica n.m) Se lăuda că ea învățat pe moldoveni cum să mănânce și a transformat bucătăria moldovenească din bucătărie de salbateci în bucătărie de oameni civilizați. Și, în privința asta, toți contimporanii erau unanimi pentru a declara că masa ei era fără păreche în întreaga țară. (…) la dânsa s-au văzut în Ieși cele dintâi slugi îmbrăcate europenește ți servind cu mănuși albe, ca în apus” (Amintiri, Radu Rosetti, ed. Humanitas 2013)
„Nu știe țăranul ce-i ăla șofranul, dar nici boierul ce-i meșnița” – șofranul, în acest moment cel mai scump condiment din lume – era destul de popular și pe actualul teritoriu al României, în urmă cu destul de multe secole. La începuturi a fost folosit pentru a colora mâncărurile și vutcile (lichioruri) și pentru că boierii noștri mâncau cu mâna degetele „se bronzau” în portocaliu. În antiteză, meșnița este o mâncare gătită din lapte cu orez, cu păsat, cu crupe de mălai sau de mei.
https://gastroart.ro/2017/07/30/cand-au-aparut-cartofii-prajiti-romania-primele-doua-retete/