Dieta strămoșilor – iată o temă care ne tentează. Și, oricât ar părea de ciudat, Creaționismul și Evoluționismul se întâlnesc aici, în unele puncte deloc neesențiale. Cum ar fi cele ale alimentației și ale ocupațiilor primilor oameni. Adepții celor două curente sunt de acord că omul a fost mai întâi frugivor și apoi… omnivor (adică frugivor-carnivor) și că primii oameni au fost culegători, pentru ca, evoluând, să-i aflăm agricultori sau mai bine zis cultivatori și crescători de animale. Ca să așez la locul lor aceste idei, am să apelez la două surse: una este Biblia, cealaltă o reprezintă parcursul unei expoziții pe care am vizitat-o cândva la Muzeul Alimentarium din Vevey (Elveția). Sigur, demonstrația mea nu este una exhaustivă și nici nu are pretenția de a fi o judecată cu valoare academică, dar dacă are să vă dea de gândit, atunci mă declar mulțumită.
Dieta strămoșilor – Evoluționismul
Una dintre temele predilecte ale expozițiilor Muzeului Alimentarium din Vevey (Elveția) o reprezintă cea a dietelor alimentare, în diferite etape istorice ale umanității, de la preistorie la epoca modernă. O analiză mai profundă a acestui subiect poate conduce la concluzii surprinzătoare.
Ca turist curios și interesat de acest domeniu, am vizitat și eu Muzeul Alimentarium, cu prilejul câtorva dintre expoziții, din care am reținut „Les mangeurs de l’an mille” (cu alte cuvinte, ce se mânca la anul 1000), „De la cuisine à l’usine” (din bucătărie în uzină), precum și o alta dedicată evoluției dietei alimentare de-a lungul istoriei. Despre dieta strămoșilor ne-am propus să vorbim de această dată.
Vizita la muzeu avea să îmi prilejuiască mai multe revelații. Una dintre ele este aceea că strămoșii noștri de acum 40.000 de ani, primii „homo sapiens sapiens”, erau mai sănătoși decât suntem noi astăzi (luați per ansamblu). Datorită faptului că dieta lor era în principal frugivoră (bazată pe rădăcini, frunze, nuci, miere, semințe, grăunțe, legume, ciuperci) și doar într-un procent redus consumau carne, pește, lactate, se pare ca aveau o speranță de viață de peste 60 de ani, o înălțime medie de 1,75 m bărbații, respectiv 1,65 m femeile, erau supli, agili și, lucrul cel mai important, aveau dinți foarte buni. Se știe că o dantură sănătoasă este garanția unui corp sănătos și chiar dacă oamenii nu se aleg căutându-i după dinți, precum caii, nu trebuie să ne neglijam dinții. (O zicală veche spune că omul își sapă groapa cu dinții; asta vrea să exprime două adevăruri – pe de o parte, că, în funcție de ceea ce mâncăm, putem să ne asigurăm o viață sănătoasă, și, pe de altă parte, că sănătatea dinților e importantă pentru sănătatea generală a fiecăruia).
Urmărind reperele expoziției elvețiene, aveam să mai aflu că acum zece mii de ani și ceva, o dată cu transformarea oamenilor din culegători și vânători în cultivatori și crescători de animale, o dată cu diversificarea modalităților de tratare termică și de conservare a hranei, lucrurile au început să se schimbe, inclusiv în ceea ce privește calitatea alimentației. Nu a contat întotdeauna ce e mai hrănitor, ci ce e mai usor de întreținut, mai profitabil, mai comod. Unii cercetători spun azi că, dacă ar fi știut cât se va deteriora starea de sănătate a urmașilor lui, „homo sapiens sapiens” nu s-ar fi grăbit să evolueze…
Dieta strămoșilor – Creaționismul
Dacă mutăm discuția în agora Creaționismului, nu trebuie să facem decât un singur lucru, pentru a ajunge – surprinzător – la aceeași evoluție a ocupațiilor și, implicit, a dietelor strămoșești: să deschidem Biblia, la cartea Facerii, capitolul 2. Ce zice Biblia în versetul 9 din cartea și capitolul citate?
„Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului”.
Și a făcut asta Dumnezeu abia după ce l-a făurit pe om după chipul și asemănarea sa, căci până atunci nu existau plante pe pământ, nici altă formă de viață, căci „nu era niciun om care să lucreze pământul” (Facerea, 2:5).
O dată ce omul s-a ivit de sub mâinile lui Dumnezeu, acesta din urmă a simțit nevoia să dăruiască făpturii modelate din lut un loc al său, un rost și… hrană:
„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.
Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Facerea, 2:15-17).
Chiar înainte de a-i da lui Adam o tovarășă de viață, i-a dăruit hrana, căci omul încă din momentul creării lui avea nevoi – oricât de simple ar fi fost acelea să fie. Ce observăm este că prima hrană – cea hărăzită de Domnul oamenilor (respectiv lui Adam) – a constituit-o fructele din pomii Raiului. Deci… Dumnezeu îl menise pe om să fie frugivor (asemeni primilor oameni din teoria Evoluționismului, nu?).
Am să sar – de astă dată – peste capitolul despre „păcatul originar”, despre ispitirea Evei de către șarpe și a lui Adam de către Eva. Nu pentru că n-ar fi important – mai ales că în acest capitol îl aflăm pe Adam consumând hrană, oricare ar fi fost natura și simbolistica acestui aliment: fructul cunoașterii binelui și răului (observați, cred, că evit să vorbesc despre măr câtă vreme există controverse referitor la ce ar fi putut fi pomul și fructul lui: măr, rodie sau altceva)–, ci pentru că nu-și află numaidecât locul în demonstrația de acum. Ce interesează este când a făcut omul saltul de la frugivor la omnivor (în privința dietei) și de la culegător la agricultor (în privința ocupațiilor)? O dată ce Dumnezeu hotărăște alungarea lui Adam și a Evei din Rai și câtă vreme aceștia nu apucaseră a gusta și din fructele pomului vieții veșnice, le dă o șansă să-și perpetueze existența prin fii. Cain și Abel sunt cei dintâi dintre copiii cuplului originar. Și cu ei încep ritmurile știute ale lumii și tot ei practică primele meserii. Ce munceau aceștia?
„Abel era cioban, iar Cain era plugar” (Facerea, 4:1-2).
Cu Abel și Cain intră în alimentația omului carnea și cerealele.
Iată cum Biblia, în doar câteva versete din primele sale capitole, reușește să spună istoria întinsă pe mii de ani a umanității. Trecerea omului de la condiția de culegător de fructe, la cea de producător de alimente, de la nomad la om „așezat”.
Textul de acum e doar introducerea într-un subiect mai amplu: rețetarul din Vechiul și Noul Testament – așa cum este el recuperat din scrieri vechi și tradiții culinare.
Mai multe texte ale Simonei Lazăr găsești AICI și AICI
https://gastroart.ro/2017/07/09/surogatele-de-cafea/