În anul 2011, cercetătorii universității Harvard au făcut un experiment cu privire la carnea gătită. În mod incredibil, nu se făcuse niciun studiu științific pe această temă, să se afle dacă o bucată de carne are o valoare nutritivă mai mare decât una crudă. Timp de 40 de zile, cercetătorii au hrănit două grupuri de șoareci cu diete diferite. De-a lungul perioadei, au urmărit greutatea șoarecilor. Aceasta a crescut, atunci când grupurile aferente au mâncat carne gătită. Mai mult, animalele chiar au preferat varianta aceasta.
„Această muncă ne luminează cu privire la uneltele pe care le folosim pentru a înțelege consumul caloric, atât în cazul subnutriției, cât și în cazurile de obezitate. Aceste unelte sunt sub-optime, pentru că sunt bazate pe prezumpția că avem mecanisme perfecte de digestie. În realitate, acesta nu este cazul. Eficiența digestiei este proporțională cu procesarea mâncării, în special cu gătitul ei,” a declarat liderul experimentului.

„Eu cred că momentul de transformare care a dus la apariția genului Homo, una dintre marile tranziții din istoria Vieții, se trage în mod direct din controlul focului și descoperirea mâncării gătite. Gătitul ne-a mărit valorea mâncării. Ne-a schimbat corpurile, creierele, petrecerea timpului și viețile sociale. Ne-a transformat în consumatori de energie externă și, prin asta, a creat un organism între-o nouă relație cu natura, dependent de combustibil.”
Gătitul mâncării îi crește valoarea calorică. Ca evoluție, pentru noi, aproape două milioane de ani mai târziu, mâncarea gătită e mai ușor de digerat. Conform autorului, un cartof mâncat crud, în ziua de astăzi, este digerat doar parțial de către organism. Gătește-l și va putea fi digerat în măsură de 90%. În cazul cărnii, având în vedere colagenul din ea și cât timp îți ia să o mesteci, consumi energie. Când o gătești, devine mai ușor de mestecat, mai rapid și poate fi digerată mai ușor.
„Nu numai că gătitul definește tranziția de la natură la cultură, dar prin gătit statul uman poate fi definit cu toate atributele sale.” – Claude Lévi-Strauss, antropolog, din Crudul și Gătitul (The Raw and the Cooked)
Această descoperire, probabil începută de la un accident, a schimbat literalmente fața omenirii. Maxilarul s-a micșorat, au început să folosească unelte pentru a tăia vânatul – au început să vâneze! Și asta s-a întâmplat coborând pe pământ, deci gătitul a dus în mod direct la evoluția noastră, antropologic vorbind.
„Tendința de a consuma carnea în sânge face parte dintr-o mișcare generală de la mâncare drept combustibil pentru corp la mâncare drept plăcere. Friptura de vită sau chiar un cotlet de porc, dacă e gătit mai puțin, oferă o experiență mai plăcută gustului, în comparație cu varianta lor ‘well done’”
Acum un lanț de restaurante, Hawksmoor a ajutat la popularizarea acestei realități. Este, parțial, și motivul pentru care steakhouse-urile și restaurantele care servesc burgeri au devenit atât de populare.
Așadar, putem consuma carnea crudă, iar aici probabil că toți consumatorii de sushi își vor băga, la loc, katanele în teacă, dar evoluționar vorbind, strict științific, dar și sub sfântul principiu „papa bun”, carnea pur și simplu ne hrănește mai mult și mai bine când este gătită. Până și canibalii știau această realitate. Ne referim la trupă, bineînțeles…