Istoria unei plăcinte de Costache Negruzzi (1847)

Cosmin Dragomir Istorie Main article

Pe Costache Negruzzi istoria culinară românească îl așează la loc de cinste, ca descălicător de cărți de bucate în Moldova, coautor alături de Mihail Kogălniceanu al volumului „200 de retete cercate de bucatarie romaneasca si alte trebi gospodaresti”. Astăzi vă prezentăm un alt text al său, scrisoare XXII, datată în 1847, publicată în “România literară”, nr. 12, din 20 martie 1855, apoi doi ani mai târziu, în volumul Păcatele tinereților.

„Iti aduci aminte de copilaria noastra – care s-a dus ca sa nu se mai intoarca! – ce placuta impresie ne facea strigarea: coooovrigi! gugoseeeele! Cum alergam toti, copii si batrani, si cei mai mari si cei mai mici; cu ce nerabdare asteptam sa-si puie placintarul jos tablaua din cap, si cat de iute i-o desertam!

Astazi placintele au pierdut valora lor si placintarul poezia lui; civilizatia l-a omorat. Toti l-au parasit, si surasul se vede pe buzele lui numai cand e cungiurat de baieti si de copii, singurii ce i-au mai ramas credinciosi. Acestia uneori ii mai desearta tablaua, iar cele mai adese se intoarce seara acasa cu dansa plina. Atata numai ca marfa lui e marfa ce nu aduce paguba; ce nu se vinde se mananca.

La 1821, dupa spargerea eteristilor, pasa din Iasi, vazand ca nu poate scoate pre ianiceri din tara ceru ajutor. I se trimisera deci spre acest sfarsit cateva mii de tulimeani (militie). in toate zilele urma colizii intre ei, si ele se sfarseau totdeauna prin moartea a cativa.

Intr-una din zile – era iarmaroc pe sesul Frumoasei – un placintar s-a dus cu o pohace s-o vanda; un tuliman o targuia, cand un ianicer vine si vrea s-o ieie. Tulimanul insa nu o da. Iataganele iese din teaca. Tulimeni si ianiceri se amesteca la sfada placintei, si comedia se mantuie cu uciderea a vro treizeci de insi din ambe partile; iar placinta, trista cauza a acestei dispute, si autorul ei au ramas turtiti si hacuiti intr-o balta de sange.

in vremea domnilor fanarioti, placintele si gugoasele erau mult mai cautate. Un domn grec – a carui nume ingrata istorie a uitat a ne-l pastra – era un mare mancau de placinte. Caimac, gugoase, alivenci, iaurt, seralii, baclavale, placinte, invartite s.c.l. se ingropau in stomahul lui ca intr-un abis fara fund. in toata dimineata – pan-a nu face divan – trata cu becerii sai despre felul placintelor ce trebuia sa aiba la masa.

Un curtezan – unde nu-si vara ei coada! – care imbla de mult sa se faca vornic, nu stia ce mijloc sa mai intrebuinteze, si sedea trist odata cu sotia sa la masa. Iehnelele si cataifurile treceau pe dinaintea lui fara macar sa le atinga, cand iaca se infatoseaza o placinta pantecoasa cu o ghirlanda de gugosele, imparateasa placintelor, cap d-opera in gastronomie.

– Nevasta, striga boierul meu sarind de la masa, m-am facut vornic.

– Cand?

– Acum.

– Cum?

– Vezi placinta asta? Din pantecele ei a sa iase vornicia mea.

indata placinta s-a trimis la curte.

inaltimea-sa se pusese la masa, dar fata-i era posomorata. Edicliii si iciolanii stau inmarmuriti dinaintea lui, cu mainile la piept. Curtea toata tremura; caci nu era vorba de nimic alta, decat de a trimite la Ocna pe sese beceri, a pune la falanga pre stolnicii curtii, si a bate cu urechea in stalp pre credincerul cel mare. Pentru ce asta urgie? – Pentru ca ticalosii au uitat sa faca placinte la masa mariei-sale. Uitare vinovata si neiertabila!

Cand acum era sa se puie in lucrare inalta hotarare, iaca norocita placinta, de care am vorbit, inca adusa pe o tipsie de argint. De as fi fost fata, as putea sa-ti descriu incantarea ce a casunat sosirea astei ancore mantuitoare, dar eu inca nu eram pe lume; precat insa am auzit din batrani, bucuria a fost mare, si credincerul, stolnicii si becerii au scapat de pedeapsa meritata.

Trimisul s-a intors bogat rasplatit, aducand si pentru curtizanul nostru urmatorul bilet din partea marelui postelnic:

«Arhon…

inaltimea-sa mi-a poruncit sa-ti fac cunoscut ca maine dimineata sa te infatosezi la curte, in spatarie, spre a imbraca caftan de vornic mare.

P.S. Nu uita sa trimiti maine, pentru masa mariei-sale, o placinta ca cea de astazi.»

A doua zi, mehterhaneaua juca in ograda boierului cu placinta, care sazand in balcon, isi netezea barba cu multamire; iar cand inceta cate putin scartiitorul tipet a surlei lui mehterbasa, s-auzea intre norodul gramadit la poarta cantand: Cu iaurt, cu gugosele, Te facusi vornic, misele!”

Credit foto: tiparituriromanesti

O pagină importantă de istorie gastronomică (1891): mâncăruri românești și străine în viziunea colonelului Dimitrie Pappasoglu

Written by

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Joseph Hadad: „Nu există prea multe restaurante cu adevăratul gust românesc, cum era pe vremuri, gustul românesc a cam dispărut”
Despre Chef Joseph Hadad s-a scris și s-a vorbit mult. Mentor al multor generații de ...