Din nefericire, strădaniile mitropolitului Antim de a-și încheia lucrarea au fost umbrite de evenimentele istorice nefaste care-l ajungeau din urmă. Eforturile lui nu au fost zadarnice, însă prețul plătit a fost unul nedrept.

În 1715 mănăstirea Antim nu avea toate construcțiile încheiate. De aceea, mitropolitul Antim a încercat urgentarea lor și stabilirea unor termeni legali astfel încât diferitele înscrisuri au căpătat un rol testamentar. „Nu se terminaseră nici construcțiile nămestiilor, când simți că vremurile bat pentru el a vifor năprasnic. Arestarea și uciderea lui Constantin Brâncoveanu și domnia fricoasă și speriată a lui Ștefan Cantacuzino erau semne rele pentru Țara Românească. Mitropolitul Antim înțelese că trebuia să zorească cu ceea ce mai avea de făcut pentru mănăstire, deoarece vremurile năprasnice băteau la ușă”, ne spune George Potra în lucrarea sa Din Bucureștii de ieri.

„La 20 iunie 1715 el făcuse o serie de danii ctitoriei sale și fixase obligațiile și planul de activitate al mănăstirii într-un hrisov pe pergament, cu minunate ornamentații aurite. (…) Mitropolitul Antim Ivireanul completează hrisovul printr-un testament. El simțea nori negri strângându-se deasupra sa și se temea și de viața sa. Această teamă a fost îndreptățită. La 5 ianuarie 1716 la Istanbul se hotărâse mazilirea lui Ștefan Cantacuzino, care a fost arestat la 21 ianuarie și trimis la Poartă unde, în noaptea de 6 spre 7 iunie, a fost ucis împreună cu tatăl său” ne arată în continuare George Potra.

Înalta Poartă l-a pus pe tronul Țării Românești, în locul lui Ștefan Cantacuzino, pe Nicolae Mavrocordat, care a fost strămutat din Moldova. Noul domnitor a intrat în București pe 10 februarie 1716. La nici o lună de la înscăunarea noului vodă, mitropolitul Antim obține hrisovul din 4 martie 1716, prin care „se întăreau milile date de Ștefan Cantacuzino și mai adăuga un dar foarte important pentru nevoile mănăstirii: «miluim și noi pre acea sfântă mănăstire, din mila ce ne-au miluit milostivul Dumnezeu, cu acest hrisov al domniei meale și hotărâm să aibă a lua în toți anii, necontenit, milă den venitul ocnelor taleri cinci sute bani vechi la sventăi Gheorghie, pentru ca să se îndoiască milosteniile ce sfinția sa au așezat să se facă în toți anii spre ajutorul și chiverniseala săracilor”.

Din nefericire, lucrurile s-au precipitat: „În iunie același an izbucni însă un război între turci și austrieci, ceea ce făcu pe Nicolae Mavrocordat să se teamă de boierii care împărtășeau politica creștină a fostului domn Ștefan Cantacuzino. Boierii Ion Brezoianu, Lupu Costachi și Bălăceanu au fost decapitați. Între cei acuzați era și mitropolitul Antim, pe care Mavrocordat n-a îndrăznit să-l aresteze; el ceru mai întâi patriarhului din Constantinopol caterisirea trădătorului, pe care o obținu imediat, o dată cu surghiunul  vinovatului la muntele Sinai. În august este arestat  sub acuzația că avea legături cu austriecii și trimis sub gardă turcească la locul surghiunului. Nicolae Mavrocordat obținu de la ostașii turci ca arestatul să fie ucis pe drum; el fu înecat în râul Tungea, un afluent al Mariței, aproape de Enos, în Tracia. Urmașul său, mitropolitul Mitrofan Grigoraș, nu este străin de intriga în care Antim Ivireanul și-a găsit moartea” povestește mai departe George Potra.

Cu toate evenimentele tragice, destinul a făcut ca această ctitorie – una dintre cele mai însemnate ale Bucureștilor – să înfrunte vicisitudinile istoriei și să răzbată până în ziua de azi.

Foto credit Sf. Antim Ivireanul: https://basilica.ro/ziua-europeana-a-limbilor-7-sfinti-romani-poligloti/sf-antim-ivireanul-3/

Foto credit mănăstirea Antim, Ștefan Cojocariu, de aici: https://doxologia.ro/locuri-sfinte/pe-urmele-sfantului-ierarh-antim-la-manastirea-sa-din-bucuresti-galerie-foto

Alte surse: George Potra, Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990