Altădată

Din ce loc a pornit povestea Podului Mogoșoaiei

Istoria Pieţei Senatului, cunoscută azi ca Piaţa Naţiunile Unite, începe cu mult înainte ca acest loc să fie aşa cum îl vedem în zilele noastre. Primul pas a fost făcut de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care a deschis în vremea sa principala arteră a oraşului de atunci, numită Podul Mogoşoaiei.

Domnitorul Constantin Vodă Brâncoveanu a avut, pe la 1692, ideea de a deschide o „uliţă” care pornea de la „poarta de sud a reşedinţei domneşti de la Curtea Veche”. Această „uliţă” avea să capete denumirea de Podul Mogoşoaiei, ea primind în urma războiului de independenţă dintre 1877-1878 numele de Calea Victoriei. Aici, capătul „dinspre Dâmboviţa al marelui Pod era închis de proprietăţile Cantacuzinilor şi de ctitoria lor, Biserica Măgureanului”. După regularizarea Dâmboviţei, realizată între 1881-1883, porţiunea aceasta a oferit oportunitatea de a fi dezvoltată prin construirea unor edificii reprezentative. Între 1890-1895 a fost ridicat Palatul de Justiţie, iar alături, pe locurile caselor banului Nicolae Brâncoveanu, au fost turnate, în 1912, fundaţii pentru Palatul Senatului.

Palatul Senatului nu a fost însă construit niciodată. Lucrările, întrerupte din cauza primului război mondial, nu au mai fost reluate, deşi în anii ’30 au existat discuţii pentru realizarea importantului edificiu. „În 1935 era prezentat publicului chiar planul clădirii cu faţada principală. Din păcate lucrările nu au fost niciodată încheiate, iar după cel de-al doilea război mondial, pe locul fundaţiilor rămase s-a ridicat blocul Gioconda”, ne spune istoricul Aristide Ştefănescu în cartea „Bucureştii anilor ’30”. Blocul Gioconda este cunoscut în ziua de azi ca Blocul Opereta sau Blocul Turn.

În apropiere de biserica Sf. Spiridon Vechi, pe locul fostei săli a „Societăţii de dare la semn” sau „Tirul”, a fost ridicat, în perioada interbelică, Teatrul „Regina Maria”, unde iniţial a funcţionat Opera Română. După construirea noului sediu al operei, pe Splai, vizavi de biserica Elefterie, localul a rămas exclusiv al Operetei. Clădirea Operetei a fost demolată în 1986, însă oamenii au păstrat multă vreme denumiri precum Piaţa Operetei sau Podul de la Operetă, date generic unor locuri care erau întregite, prin farmec şi personalitate, de această clădire astăzi dispărută. În prezent se află acolo unul dintre blocurile gemene SITRACO, care întregesc ansamblul clădirilor din actuala Piaţă a Naţiunilor Unite.

Cele mai reprezentative edificii din Piaţa Naţiunile Unite au rămas frumoasele blocuri cu gloriete, Palatul Societăţii de Asigurări „Adriatica” şi Palatul Societăţii „Agricola Foncieră”, pentru care au fost comandate priecte de către Întreprinderea Tehnică „Inginer Tiberiu Eremia”. Palatul Societăţii „Agricola Foncieră” a fost realizat după planurile arhitectului Petre Antonescu, iar construcţia Palatului Societăţii de Asigurări „Adriatica” după planurile arhitectului Paul Smărăndescu. Pe lângă aceste construcţii, Piaţa Senatului se distingea şi printr-un eveniment care avea loc la capătul Podului Senatului în anii ’30. Aici, de Bobotează, erau sfinţite apele râului Dâmboviţa. Slujba se ţinea la biserica Zlătari, iar după aceea alaiul cu preoţi şi oficialităţi se oprea la Podul Senatului, unde Regele primea o cruce din mâna Patriarhului şi o arunca în apă, de unde era readusă de unul dintre credincioşi.

Sursa: Aristide Ştefănescu, Bucureştii anilor ’30, Ed. Noi, Bucureşti 1995

Surse Foto:
Aristide Ştefănescu, Bucureştii anilor ’30, Ed. Noi, Bucureşti 1995
Bucureştiul interbelic. Calea Victoriei, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 2005

 

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica