Mititei Kebab Satay sau „kabob” persan

Mititei, kebab, satay sau „trei-frați-pătați” din bucătăria lumii

Simona Lazăr Istorie Main article 312

Dacă tot am stablit, fără drept de tăgadă, că rețeta de mititei e autohtonă, creată, în trei decenii și mai bine, de bucătari de cârciumi bucureștene, autori de cărți de bucate, gospodine și chefi regali, vă propun să dăm o raită prin lumea largă. Să călătorim și vedem cine mai gătește „cârnați fără maț”. Din ce fel de cărnuri tocate. Și la ce tehnici de frigere/prăjire/coacere apelând. O să avem parte de câteva surprize și-o să înțelegem încă o dată vorba ceea: „mințile geniale gândesc la fel”. Chiar și în bucătărie! Mititei kebab satay!

Pentru istoria mititeilor românești, DĂ CLICK AICI:

Istoria mititeilor – de la cârnați fără maț la mici și mititei

Cât despre turci – pe care-i credităm adesea cu rolul de inventatori ai bucatelor din Balcani – ei bine, au și ei un rol pe-aici, dar nu chiar cel pe care-l credeam (se va vedea, în săptămânile ce vin, ce vreau să zic, când o să vorbim despre sarmale, chiftele și alte cele…).

Din punct de vedere etimologic, dacă excludem mititeii – al căror nume s-a format „loco” (după cum au stabilit și Iorgu Iordan, și Petronela Savin – cea din urmă, în foarte interesantul volum „Universul din lingură
Despre terminologia alimentară românească”, Editura Institutul European 2012) – avem două mari ramuri pe care să le urmărim (unul chiar foarte-foarte mare): kebab și satay.

Mititei kebab satay (1) Kabob sau moștenirea persană în gastronomia lumii

Spuneți drept, ce origine credeți că are cuvântul kebab? Turcească? Arabă? Ei bine, nu! Persană! Kebabul are cel puțin 2500-2600 de ani de atestare… lingvistică. Vechii perși îi ziceau kabob, iar cuvântul nu desemna un preparat propriu-zis, ci mai multe preparate gătite în aceeași manieră. Adică înfipte într-o țepușă și rotite deasupra flăcării. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, în istoria preparării bucatelor cu ajutorul foc ul, aceasta a fost una dintre primele tehnici dezvoltate de om, încă din vremea comunei primitive. Cu alte cuvinte, nici ei, perșii, nu au inventat kebab-ul. Doar ne-au lăsat moștenire un nume – care e și printre primele cuvinte care „migrează” în sens invers, adică de la vest la est.

Kabob – recte kebab, kebap, kepap, cevap și altele asemănătoare, pe care Europa, Asia și Africa și le asumă – semnifica, înainte de toate, un fel de mâncare gătit pe o țepușă, deasupra flăcării. Putea fi vorba de bucăți de carne, de legume sau de… carne tocată. Uneori – mai ales atunci când cei care găteau astfel erau soldați aflați în plină campanie militară – erau folosite ca suport săgeți, săbii și alte arme lungi și ascuțite. KABOB KOOBIDEH, este prima variantă de „mititei” cunoscută, respectiv carne tocată de miel, amestecată cu ceapă și condimente, așezată pe o lamă subțire și friptă deasupra focului de lemne sau cărbuni. Soldații Persiei au dus cu ei rețeta până departe, în Răsărit, pe măsură ce cucereau noi teritorii. Au ajuns cu ea între granițele de azi ale Afganistanului, Pakistanului și chiar ale Indiei. Iar în Europa, n-o să vă vină să credeți, dar au adus cu ei rețeta până în Dobrogea noastră. De ce nu a rămas la noi de-atunci? Am eu o explicație! Dar mai întâi citiți rețeta de Kabob Koobideh sau „mititei persani” (hai că-i bine să impunem și termenul nostru în lume, nu!?).

 

Text Underconstruction

Citește AICI mai multe texte scrise de Simona Lazăr

Written by

Răspundeți

Check Also
Cum ar trebui să arate identitatea culinară a României
Recent a avut loc Congresul Naţional de Gastronomie şi Vin 2017 susținut de Selgros România ...