Emil Frederic, alaturi de Fialkovsky și Capșa, se numără printre cofetarii emblematici ai începutului de secol XX:
Pana spre sfarsitul deceniului al doilea al veacului trecut, cofetariile erau destul de rare in Bucuresti. Exista insa pe atunci o breasla a „cofetarilor ambulanti”, care avea sa „supravietuiasca” si primului razboi mondial. La ei gaseai „fierturi de dulceturi”, de caise verzi, de capsune si fragi ananas, de foi de trandafir, de cirese amare – albe sau negre – , de visine sau de fructe de padure – agrise, coacaze, zmeura, coarne si mure. Asta pe timpul verii, caci o data cu toamna tot ei te imbiau cu gavoanoasele de dulceturi din nuca verde, prune, gutui si chitra. Si tot la negustorii ambulanti gaseai serbeturile cu aroma orientala, ce incepusera a fi considerate, dupa razboi, nitel cam demodate.
Emil Frederic – cine au fost înaintașii lui
Obiceiul acesta al prepararii dulceturilor – ca si a altor minuni dulci – l-au preluat apoi, de la cofetarii ambulanti, maestrii cofetari din marile localuri ale Bucurestilor. Putina lume stie astazi ca un episod important are in miezul lui o. dulceata de trandafiri. Intr-una dintre iesirile lui negustoresti, Vasile Capsa ajunge la destinatie, in Crimeea, cu marfa din harabale (pastrame si branzeturi) distrusa de caldura. Fara prea multi bani in buzunar, se imbarca la Odessa, pentru a ajunge in Bulgaria si, de acolo, in tara. Aerul imbalsamat cu parfumuri de trandafir ii da o idee: cumpara pe credit zahar si petale de trandafir, inchiriaza un sopron parasit si, acolo, se pune a gati dulceturi care starnesc pofta (si invidia) bulgarilor. Si se gramadeau la el bulgarii (si bulgaroaicele) sa cumpere gavanoasele cu dulceata de roze!
Pe-atunci, (era in veacul al XIX-lea) nu se invoi Vasile Capsa sa vanda si reteta. Si nu era singurul care tinea ca ochii din cap la retetele lui, nu doar de dulceturi, ci si de biscuiti, fursecuri, budinci, serbeturi, bomboane, torturi si alte multe cofeturi dulci si aromate.
Emil Frederic – cartea de rețete a unui cofetar interbelic
In anul 1928, Emil Frederic, cofetar bucurestean mult umblat prin lume si scolit la marile case de profil din Franta, Elvetia, Germania, Egipt si America, publica la „Cultura romaneasca” primul „Manual practic de cofetarie” romanesc, gandit anume „pentru cofetari si particulari”.
Despre timpul cand era ucenic, Emil Frederic isi aminteste: „Exista intre lucratorii de atunci un fel de sport de tainuiala. Care de care se intreceau cu secretele; unii se inchideau in odaia lor cand faceau cate ceva, ca sa nu-i vaza ceilalti, iar altii purtau greutatile balantelor in buzunare si dupa ce cantareau le bagau iar in buzunar, asa ca ucenicilor nu le era cu putinta sa apuce o reteta oarecare. (.) Pana si patronul meu, D-l V. Fialkowsky, care era un artist in piese de “pattillage” si un bun decorator, tot ce lucra, lucra intr-o odaie inchisa”. Mania asta a secretelor mergea pana acolo, incat „elevii care intrau in casa Fialkowsky cat si in casa Capsa, erau considerati ca si copiii casei si nu mai paraseau casa”.
Din cartea aceasta unde secretele dau in floare – cum dau bobocii trandafirilor pentru dulceata – ne-ncumetam azi a va dezvalui si dumneavoastra ceva din „dulcea taina” a „cofeturilor” interbelice.
Vezi continuarea și REȚETELE, AICI
Acest text este un fragment, continuarea o puteți citi la linkul adăugat și face parte din parteneriatul GastroArt.ro cu site-ul CARNETE by Simona Lazăr. Vă mulțumim pentru înțelegere!
https://gastroart.ro/2017/05/27/mititeii-cu-bicarbonat-de-sodiu-despre-inceputuri/
https://gastroart.ro/2017/05/26/salau-cu-maioneza-1830/
https://gastroart.ro/2017/05/27/pfeffersteak-nicolae-iorga/