În anul 2016 am coordonat împreună cu Jean-Jacques Boutaud și Angelica Marinescu un număr special din revista International Review of Social Research, dedicat relației dintre alimentație și cultură. În cele ce urmează voi prezenta cele mai interesante aspecte discutate în șase articole ce prezintă povestea mâncării în spații culturale precum Noua Zeelandă, Franța, Austria, Camerun sau România.
Introducerea la numărul special IRSR poate fi citită aici.
Articolul “Dual-heritage households: Food, culture, and re-membering in Hamilton, New Zealand” (Gospodării dual-patrimoniale: alimentație, cultură și reamintire in Hamilton, Noua Zeelandă) pleacă de la abordarea lui Levi Strauss, în care alimentele sunt considerate esențiale în interacțiunile sociale, în reproducerea culturală și în conservarea și transmiterea patrimoniului. Autorii au studiat trei gospodării dual-patrimoniale (indigene și mixte, compuse din migranți și indigeni), fiind interesați în special de modul în care natura viscerală a mâncării poate transporta participații în timp și spațiu, prin refacerea legăturii cu oameni și locuri care au dispărut.
Amintirile familiale și tradițiile legate de mâncare sunt repuse în scenă cu ajutorul anumitor obiecte familiale, ceea ce stimulează memoria identității și a rădăcinilor culturale. Patrimoniul este transmis generațiilor viitoare prin refacerea unor rețete moștenite de la generațiile anterioare. Studiul prezintă modul în care patrimoniul este pus în scenă în cadrul unor familii mixte, în care fie soția provine din Singapore sau Sri Lanka iar soțul are origini maori (populație indigenă polineziană din Noua Zeelandă), fie sunt ambii soți sunt indigeni, dar soția este Maori iar soțul este neo zeelandez cu origini europene.
Rutina zilnică legată de alimentație dezvăluie informații importante despre modul în care imigranții mențin legătura culturală (și emoțională) cu țara de origine, dezvoltând simultan noi identități hibride. Aceasta se realizează printr-o negociere permanentă între vechi și nou, între cele două personalități și între cele două spații culturale ce se intersectează în bucătăria familiei. Mâncarea este mai mult decât un agent cultural, este considerată de autori “ca un actor prin care sunt exprimate dragostea, grija și atenția pe care membrii acestei familii le au unii pentru alții” (P.7) Gustul copilărie este readus în prezent cu ocazia Anului Nou Chinezesc și este materializat prin tartele de ananas, madlenele de fructe și biscuiții de migdale.
Tradiția preparării de prăjituri cu ocazia aniversărilor și a evenimentelor speciale este menținută încă vie în familiile analizate și este o continuare a rolului feminin moștenit de la generațiile anterioare. Odată cu aceasta se transmit și abilitățile culinare și de decorare a prăjiturilor, printr-un proces de învățare și rememorare în care plăcerea se îmbină cu distracția și creativitatea. Ospitalitatea este modul prin care aceste familii își întăresc relațiile sociale, își construiesc identitatea și rememorează trecutul. Dar amintirile nu sunt întotdeauna plăcute iar traumele legate de foametea trăită în copilărie se manifestă la adult în grija asigurării unei securități și abundențe alimentare pentru cei dragi.
Articolul poate fi citit integral aici.
Articolul “Do Your Best and Allah Will Take Care of the Rest:Muslim Turks Negotiate Halal in Strasbourg” (Fă tot ce poți și Alah va avea grijă de restul: musulmanii turci negociază halal-ul în Strasbourg) prezintă un fenomen ce ia amploare din ce în ce mai mult în Europa și anume dezvoltarea pieței de halal (lista alimentelor permise de religie islamică). Asemenea altor manifestări ale lumii islamice, produsele halal stârnesc teamă și neîncredere, în special din perspectiva autenticității. Deși unii producători mari au început să includă produse halal în restaurante (Subway sau KFC), există o reticiență în privința acestor produse, iar criticii acuză comportamente discriminatorii față de non-consumatorii de halal. Alții pun la îndoială autenticitatea acestor produse și sunt în căutarea de semne care să facă diferența între “adevăratele” și “falsele produse halal”.
Această atitudine ostilă față de produsele halal este numită de autor “halalizare, construită pe principiile laicității și percepe prevalența crescută a halalului în sfera publică franceză ca o amenințare față de valorile franceze” (p 16.) A doua abordare este considerată “blocajul halal” și reflectă scepticismul față de prevalența produselor halalal în Franța și pune la îndoială autenticitatea lor. Articolul evidențiază faptul că musulmanii din Strasbourg evită să cumpere carne din supermarketurile francize și găsesc o alternative în piețele, abatoarele și restaurantele turcești. Cu toate acestea, cumpărătorii nu au siguranța că produsele halal sunt cele adevărate iar tensiunile dintre diferite etnii sau facțiuni religioase (de expemplu dintre kurzi și turci sau dintre suniți și alevi) se manifestă și la nivel gastronomic.
Articolul poate fi citit integral aici.
Articolul “Deliciously Exotic? Immigrant Grocery Shops and Their Non-Migrant Clientele” (Exotic delicious? Băcăniile imigranților și clientela lor non-migrantă) prezintă practicile de consum alimentar în băcăniile imigranților din Viena. Autorii consideră aceste practici o formă de exprimare a atracției pentru exotic, pentru “străin” și împart clienții în două categorii: cei care vin tocmai “datorită” asocierii cu o anumită etnicitate și cei care vin „în ciuda” diferențelor etnice. Întâlnirile dintre spații culturale pot avea loc pe stradă, în bucătărie, dar și în magazinele alimentare ale imigranților, care devin astfel spații de dialog intercultural. Ele contribuie la diversificarea peisajului gastronomic din marile orașe europene și la “transformarea economică, socială și culturală a mediului urban” (p.29), uneori colorând și condimentând la propriu alimentația și viața locuitorilor și turiștilor din acele zone.
Autorii au identificat patru tipuri de auto-prezentare a magazinelor alimentare: clasificări naționale (expl. Turcești, poloneze, bulgărești, rusești etc.), clasificări transnaționale (expl. orientale, arăbești, est-europene etc.), clasificări internaționale/multietnice (expl. Cele care se declară “exotice”), clasificări dincolo de etnicitate (fără referințe la originea de imigrant). Frecvența cu care austriecii cumpără din aceste magazine alimentare este diferită, însă motivațiile pot fi grupate în două categorii: din comoditate sau în căutarea excepționalității. Prima categorie reunește o serie de motivații precum orele de program, localizarea de proximitate, prețurile sau calitatea servirii personalului. A doua categorie include motivații ce țin de exotic, festivitate sau loisir (e ca și cum ar fi sărbătoare sau în vacanță), calitatea sau diversitatea gusturilor.
Articolul poate fi citit integral aici :
Articolul “Influence of food taboos on nutritional patterns in rural communities in Cameroon” (Influența taboo-urilor alimentare asupra modelelor nutriționale în comunitățile rurale din Camerun) prezintă modul în care taboorile religioase sau sociale se reflectă la nivelul gastronomiei africane. Deși majoritatea taboorilor sunt legate de regulile islamului, anumite evenimente sociale sau din viața personală (exemplu perioada de graviditate și post-natale, sau pregătire pentru nuntă sau vânătoare), ele implică respectarea unor reguli și norme gastronomice sau de dietă. Respectarea sau nerespectare lor au implicații la nivelul sănătății, în special pentru categoriile sociale vulnerabile, copiii sau gravidele. Șerpii sau anumite animale sălbatice (leoparzi, crocodili sau maimuțe) sunt interzise gravidelor, dar și anumite organe cum ar fi de exemplu ficatul.
Taboorile alimentare sunt diferite, în funcție de gen, vârstă sau statut social, dar cele legate de consumul alimentelor destinate zeilor sunt universale. Ele pot fi în relație cu manipularea unor resurse, sunt considerate o formă de respect sau ca expresie a empatiei. De asemenea, autorii evidențiază rolul taboorilor în menținerea și întărirea coeziunii și identității de grup, considerându-le o necesitate ecologică pentru protejarea resurselor de mediu.
Articolul poate fi citit integral aici.
Articolul “What a Big Deal to be Romanian if You Don’t Have What to Eat: Food Practices in Transition” (“Ce mare lucru să fii român dacă nu ai ce mânca”: Pracitici alimentare în tranziție), este una din puținele lucrări despre practicile alimentare din perioada post-socialistă nu doar din România, ci și din alte țări din fostul Bloc Sovietic. Autoarea ne aduce în atenție trei teme interesante legate de perioada tranziție: foamea, cozile și noua configurare a comerțului. Articolul prezintă modul în care mâncarea devine o problemă de viață privată, dar și o politică de stat, modul în care aceasta traduce nu doar valorile și obiceiurile alimentare ale oamenilor, ci reflectă inclusiv contextual social și politic.
Autoarea prezintă sentimentul identitar de apartenență națională, esența doctrinei national-comuniste, care se asociază cu un profund sentiment de furie, cauzat de o lungă și dureroasă politică de înfometare derulată de conducerea comunistă. Articolul evidențiază modul în care cozile au rămas în conștiința românilor ca o formă de memorie social, ca semn al penuriei și foametei, în timp ce anumite forme noi de capitalism sunt considerate încă a fi suspicioase sau dincolo de controlul public. Raționalizările alimentelor esențiale (zahăr, ulei, unt, ouă sau carne) au lăsat o cicatrice în stomacul colectiv iar bulimia care a urmat căderii regimului comunist își păstreză încă efectele. Din analiza principalelor ziare din perioada 1990-1995 aflăm că primii ani de tranziție sunt marcați de atracția pentru produsele alimentare vestice, considerate însă prea scumpe pentru buzunarul românului de rând și de consumul în masă de produse alimentare importate din Turcia sau alte țări balcanice.
Articolul poate fi citit integral aici.
Ultimul articol, Linking alternative food networks and urban food policy: a step forward in the transition towards a sustainable and equitable food system (Legând rețelele alimentare alternative și politica alimentară urbană: un pas înainte pentru tranziția către un sistem alimentar sustenabil și echitabil) tratează o temă contemporană arzătoare și anume criza alimentară. Autorul pun la îndoială eficiența politicilor alimentare și soluțiile identificate sunt rețelele alimentare alternative și utilizează concepte precum “re-socializarea” sau “re-locarea” cu scopul menținerii cunoașterii tradiționale și pentru rezolvarea anxietăților alimentare.
Sunt analizate avantajele și dezavantajele sistemului alimentar convențional și al celui alternativ și se propune o nouă abordare a politicii alimentare, care pune accentul mai mult pe spațiul urban. Pentru atingerea scopului de sustenabilitate alimentară autorul propune ca actorii sunt implicați în toate etapele sistemului alimentar să conlucreze pentru “recalibrarea stilurilor de viață și a rutinelor legate de alimentație” (p. 57)
Articolul poate fi citit integral aici .
Antropologia practicilor culinare sau de ce studiem despre mâncare