Am cules această rețetă din una dintre cele mai importante și valoroase cercetări asupra bucătăriei țăranului român este cartea Mihai Lupescu – Din bucătăria țăranului român, un manuscris depus în 1916 la Academia Română și publicat pentru prima dată în 2000 de editura Paideia
“În Beiu-Teleorman pânea dospită se face așa: se ie făină de grâu cernută, se pune într-o copaie de lemn I se adaogă sarea și aluatul (plămada) fărâmiță într-o strachină și se toarnă câte puțină apă cropită, se zolește, se frământă cu amândouă mânele cu putere, adecă se frământă ca să nu rămâie cocoloașe în cocă. Se învălește coca cu un petic de cojoacă groasă ș se lasă să dospească; în acest timp ea se umflă să iasă din copaie. Cât timp se dospește pânea, se pune foc în cuptioraș sau la țest, ca să se ardă bine și, cum s-a ars, se întinde coca, cât voiește să facă pânea de mare, pe un cârpător și o duce și o azvârle în cuptior ori o pune sub țest, să se coacă. Când se fac turte p<entru> plocoane, la nuntă sau la cumetrii, le mai fac diferite flori, până le pune la copt, pe față, cu furculița ori cu coada lingurii, ori cu floarea unei plante ce se cultivă prin grădini numai pentru acest scop, numită floarea pâinilor. Tot astfel se face și azima în Teleorman, cu deosebire că ea nu dospește și se face în grabă. Ea se coace de obicei în spuză de tor sau de gunoaie”.
”