Iar aceasta s-a întâmplat acum multe mii de ani…
Vă puteți întreba de ce trebuie să pomenesc de originile Omului când este vorba despre o introducere la o carte de gastronomie a prietenilor Selgros… Și totuși, această „comensalitatea”, faptul de a împărtăși hrana, de a se așeza cu toții, după anumite reguli, în jurul mesei, nu este doar specific uman, ci este și o măsură a istoriei omului până în zilele noastre. „Masa în familie” face și ea parte din această istorie, și-a schimbat manierele de-a lungul acestei istorii, iar sensul ei actual nu poate fi înțeles decât din perspectiva acestei istorii. Și iată de ce.
Nu e cazul să insist asupra acestor origini, dar gândiți-vă, totuși, dacă vă puteți imagina un leu care, după ce a omorât o gazelă, dă un răget anume, după care așteaptă, în mod firesc, să se adune tot neamul pentru a lua, în pace și armonie, prânzul împreună. Eventual mai spune și „poftă bună” pe limba lui…
Ei bine, oamenii au început să iasă din animalitate (și) din momentul în care au decis că, pentru a se hrăni, este mult mai rentabil să se adune cu toții în cerc în jurul focului, în jurul unei mese rotunde, a unor vase mari și rotunde, apoi în fața unor farfurii individuale, dar tot rotunde, unde să împărtășească între ei hrana adunată de toți. Iar pentru aceasta au stabilit niște reguli, care au înlocuit, treptat, instinctele. Apoi au stabilit niște reguli și în ceea ce-l privește pe Celălalt, pe Străin: se cheamă până în ziua de azi „ospitalitate”. Dacă împărtășești hrana cu străinul, se cheamă că-l omenești, cum zicem noi atât de elocvent, adică îl faci om ca și tine; dacă nu, se cheamă „ostilitate”, adică îl faci ostatec sau îl alungi cu oastea. Instituția ospitalității a fost pretutindeni Minesterul Afacerilor Externe în vremurile fără Stat: ea consacra, prin împărtășirea sau refuzul hranei, cu cine stabilești relații de prietenie și cu cine nu. Chiar și în vremurile actuale, a invita pe cineva la „masă în familie” și a împărtăși hrana cu el este o declarație durabilă de prietenie. Iar din acest punct de vedere, o știm cu toții, occidentalii ăștia nu sunt prea prietenoși, căci nu te invită mai niciodată la masă la ei acasă!…
Peste alte zeci de mii de ani, aceste reguli au stat la baza a ceea ce numim acum „civilizație”. Căci un om „civilizat” avea să fie, inițial, cel care și-a însușit „bunele maniere”, manières de table, spun francezii. Această „civilizare” a început, desigur, cu aristocrația, cu „bunele maniere” de la curțile feudale. Au început mai de mult, dar momentul considerat „inaugural” a fost cel al unui opus publicat de Erasmus din Rotterdam în 1530, De civilitate morum puerilium, primul „tratat” umanist care se adresează copiilor, adică educaţiei bunelor maniere şi vizează externum corporis decorum (bunele maniere privind ţinuta corporală externă). Este o lungă listă de interdicții, de ceea ce NU trebuie să facă la masă cei care aspiră la „civilité” (civilitate, strămoașa civilizației): dacă mi-e foame acum, ce fac? Aștepți până se așează toți la masă! Și dacă-mi vine să-mi fac nevoile? Nu le faci sub masă, ci te ridici de la masă! Dar dacă-mi vine să casc, să râgâi, să scuip etc. când sunt la masă? Nu și nu și nu! Constrângeri peste constrângeri, care aveau toate o singură menire: controlul corpului natural pentru triumful spiritului elevat. Același lucru s-a întâmplat, desigur, și cu sexualitatea, cealaltă nevoie naturală a omului, devenită „păcatul cărnii”. Dar nu e frumos să vorbești despre sex când ești la masă…
Toate acestea s-au amplificat în timp, s-au transformat în „etichetă”, protocol și diverse ritualuri ale mesei, au coborât în mase odată cu Revoluția Franceză și au devenit parte a celor „șapte ani de acasă”: mai țineți minte câte lucruri vă spuneau părinții că nu aveați voie să faceți la masă când erați copil? Rezultatul a fost că, devenită „civilizată”, Europa i-a „civilizat” cu timpul și pe ceilalți, doar că, după cum remarcă Marianne Mesnil, „pierderea suferită de ‚omul civilizat’ pentru ca Civilizaţia să poată triumfa nu este nimic altceva decât propriul său corp”: prea multe constrângeri, prea multă artificialitate protocolară!
Deși revoltele împotriva acestei „civilizări” castratoare nu au lipsit de-a lungul istoriei, adevărata „eliberare” a corpului a venit de abia târziu, acum vreo jumătate de secol. În domeniul „mesei în familie”, aceasta a însemnat treptata ei dispariție sau, în orice caz, relaxare a „manierelor de masă”. Rapid, indivizii în sfârșit liberi să-și urmeze dispozițiile nu au mai trebuit să-l aștepte pe bunic să se așeze în capul mesei pentru a putea băga ceva în gură, ci au putut mânca unde vor, când vor și ce vor. Masa cea mare din sufrageriile de bloc unde se înghesuia familia la sărbători de nu mai aveai loc nici să respiri a fost înlocuită de măsuțele mobile de cafea, livingul a luat locul sufrageriei iar comesenii au început să renunțe la masa în comun. McDonald’s i-a anunțat apoi pe toți că acolo, la fastfood, sunt liberi să se comporte după pofta inimii și nu după normele patriahale ale mesei. Nu doar mâncarea, ci și mâncatul a devenit à la carte, ca să spun așa: când vrei, unde vrei, cum vrei.
A dispărut deci „masa în familie”? Într-un fel, da, dar, alungată pe ușă, a revenit pe fereastră: din constrângere comună a devenit opțiune electivă și personală. Împreună, desigur, dar dacă, când și cum ne dorim cu toții, de comun acord. Comparată cu lungul proces de civilizare, această nouă variantă de „masă în familie” este o măsură a liberetății câștigate de fiecare individ. Dar este și o expresie a nevoii de sociabilitate împărtășită de către toți indivizii, căci nu despre hrănire este vorba la aceste opționale mese în familie, ci de socializare, de întreținere festivă a sociabilității. Și nici despre familie nu mai este neapărat vorba, ci despre a te simți „ca în familie”, cu rude sau prieteni deopotrivă. Din această perspectivă, vinul e de vorbit, grătarul de povestit, iar masa în familie este de celebrat faptul de a fi împreună. Gastronomia este, de fapt, o artă a comensalității primare.
Acest texte este prefața volumului: Arena de acasă, la masă cu bucătarii!, o carte cu rețete ale colaboratorilor Selgros, apărută la Editura GastroArt în 2018.