Sau ceasla de România? Vedeți imaginea? Spune mai mult decât o mie de boabe! Să ne amuzăm pe marginea diferențelor culturale. Sau mai bine spus a decalajelor culturale. Ca un orășean ce sunt, mi-au fost străină ceaslaua. Am trecut pe lîngă strugurii ceasla cu indiferență, nu prea știam ce sunt, și când ne-am privit cu atenție, ei zăceau prin piețe în saci din aceia, mari, de plastic. A! mi-am zis, sunt struguri inferiori, nu de masă, ci de vin.
Drept vă spun, acum câțiva ani am răsfoit o carte despre vinuri, ceva de popularizare de la specialiști către sclifosiți, din vremurile alea socialiste. Cred că am cărțulia prin bibliotecă, eu fiind un amator de documente care recuperează istoria culinară a acestei țărișoare, locuite vremelnic de români (pentru că scădem demografic, de aia).
Și din acea carte, am aflat (așa cum am aflat despre xerox că este Xerox sau despre adidași că sunt Adidas) că ceasla, soiul ăla de strugure, amărât și desconsiderat, de prin piețele României (se pare că s-a schimbat situația, acum este vândut ca strugure de masă dar eticheta este tot ceasla), este de fapt Chasselas.
Dom’ne, ce înseamnă fonetizarea, vulgarizarea dar și un pic de incultură, sau, mă, rog, viticultura după ureche.
Ca să revin la subiect.
În timp ce la francezi strugurii Chasselas (de Moissac) sunt un produs cu protecție Denumire de Origine Protejată – D.O.P., în România strugurii de spiță sunt denumiți, la comun, în derizoriu, ceasla, ce vă spune asta despre respectul sau ignoranța unor concetățeni?
Sau o întrebare – chiar sunt struguri din soiul Chasselas cei etichetați ceasla la noi în piață?
Și ca o morala. Să nu ne mai întrebăm nici de ce nu avem pedigree gastronomic și nici de ce nu avem o prea mare bătălie pe certificarea pe scheme de calitate D.O.P., I.G.P., S.T.G.
Cultură uneori prea mică și ambiții meschine, de pe azi pe mâine. Ce scriam mai sus despre România?
Credit foto (c) Tiberiu Cazacioc, magazin Carrefour Franta