Ospătăria lu’ Iancu este rubrica scriitorului Dan Iancu
– Vecineeeee, se aude de jos.
Scot capul pe geam curios să văd cine strigă. Cristi, casierul blocului, e pe alee.
– Nene Iancule, ce miroase aşa de bine?
– Vino dom’le sus şi ai să vezi.
Urcă repede, deschid ușa şi-l invit să ia loc pe un taburet în bucătărie. Deschid cuptorul aragazului să se uite. Face ochii mari pe deasupra ochelarilor şi se uită mirat la mine.
– Păi nu vezi? E coastă umplută, zic eu şi scot din frigider un vin alb tămîios şi sec. Pun pe masă nişte icre de crap bătute bine şi m-apuc să toc două legături de ceapă verde.
– Ce-i aia coastă umplută?
– Coastă de miel umplută cu umplutură de umplut…
– Faci mişto de mine, nene Iancule, şi mie-mi plouă-n gură. Nu e frumos să te iei de oameni pofticioşi.
– Ia cu icre. Nu aşa. Fii atent la ce fac eu acu. Ungi gros pe felia de pîine şi pune-o cu icrele-n jos… aşa… în ceapa verde tocată mărunt să capeţi covoraş deasupra lor. Mestecă încet şi dă cu vin rece ca să…
– Hai, bre, las-o dracului…
– …poţi s-asculţi. Ţin-te de ea! Acu’ doar mesteci şi cum nu-i frumos să vorbeşti cu mîncarea-n gură vei asculta. Deci coastă umplută. Pregăteşti tocătură de drob, mie-mi place să pun și nişte ficăţei de pasăre şi oarece pipote de pui la fiert pe lîngă miel, iar cînd toc bag verdeaţă la greu. Ceapă verde, usturoi verde, pătrunjel, mărar, busuioc, cimbru, poți pune și niște tarhon dacă-ți place gustul, başca piper negru aromat, enimbahar măcinat, nucșoară rasă și, evident, sare, mă rog după gust. Iei ţambalul de miel, coastele adică nedesprinse una de alta, şi confecţionezi un buzunar cît mai larg pe exteriorul lor fără să perforezi nici într-o parte nici în alta. Umpli, coşi şi dai la cuptor, după cum vezi.
– Bună idee!
– Ţi-am zis să nu vorbeşti cu gura plină. Ai grijă de un strop de ulei de masline sau de nişte costiţă de porc, dacă preferi, mai afumată. Tai feliile lungi şi le pui deasupra să-nvelească obiectul. La final bagi şi unul două pahare de vin…
– Alb?
– … roşu Cristi, zic impacientat. Ai grijă să nu fie neunsă că se usucă şi nu e de bine. Se mănîncă rece pe post de aperitiv sau în locul drobului.
– Deci ai rămas cu prapurele!
– Serios? Da’ Drobul ăsta cu ce-o fi-nvelit?, zic şi scot din frigider obiectul.
– Credeam că…
– Numai proştii cred, comuniştii verifică. Cam asta e. Dacă vrei vii luni, a doua zi de Paşte, că duminică-s la mama, şi-ţi dau o felie.
– Cum adică felie?
– Simplu, tai de-a lungul coastei şi ai o felie. Acum gata cu explicaţiile. Aici nu toarnă nimeni, cum spunea Mircea Crişan? și întind paharul.