Cred că puteam începe cu gluma aia cu poliția, bulanele și peștii, dar nu la pești din ăia ne referim.
Scriu aici despre două metode de pescuit practicate, cel puțin până la un moment dat, pe la noi. La una chiar am luat parte, adică parte din peștele prins.
Celor născuți în acest mileniu le spun că în 1999 am avut parte de o eclipsă totală de soare. Cei născuți în primăvara lui 2000 ar putea să calculeze (11 august 1999 + 9 luni…). Eram și eu mic pe atunci și ca să scape de mine ai mei m-au trimis undeva în munți. Undeva chiar în creierul lor, că eram cam la 30+ de kilometri de pădure distanță de prima așezare umană cu primărie. Acolo am învățat să fac plasă de cetină pe care să o fixăm în aval într-un loc unde se îngustează albia. Apoi, cătinel, urci niscaiva kilometri și cauți pe marginea drumului niște ciulini mai mari (unii speciali, dar am uitat de atunci de care). Îi rupi cu atenție, cu mâinile băgate în pungi, și arunci bucăți de tulpini și frunze în amonte. Apoi cobori cătinel pe lângă apă până la plasă, unde, niște păstrăvi dolofani se bronzau cu burta în sus în plasa de cetină. Trebuie să te miști repede, să în eviscerezi și să le tai capul că cică acolo rămâne otrava pe care tocmai ce le-ai administrat-o.
Au fost buni ? și, după cum observați, la 20 de ani distanță sunt încă în viață. Nu încercați asta acasă, nu chiar acasă ci la munte, oricât de mult v-ați dori. E posibil să muriți.
Despre a doua metodă doar am citit:”Vara, de-a lungul văii Ieudișor, în băltoace naturales au artificiale localnicii își puneau cânepa la topit. După perioada de fermentație aceasta era spălată în apa râului cam în același timp de către toate familiile, astfel că, în unele zone apa devenea toxică amețind peștii care erau ușor de cules cu mâna”.
AVERTISMENT: aceste practici mai mult sau mai puțin tradiționale vă pot pune în pericol viața sau libertatea ele încadrându-se la braconaj.