Cui i se oferea locul în tramvaiele din perioada interbelică

Probleme legate de comportamentul călătorilor au existat încă de pe vremea primelor mijloace de transport în comun ale Bucureştilor. Să aruncăm o privire în perioada interbelică, atunci când unele particularităţi ale civilizaţiei comportamentale atingeau aspecte hilare.

Se poate spune că apariţia transportului în comun bucureştean a schimbat în bine viaţa cetăţenilor, chiar dacă mulţi nu au avut de la început o părere bună despre această „ciudăţenie”. „Ciudate” erau şi mijloacele de locomoţie: tramvaiul tras de cai era denumit de cârcotaşi, peiorativ, „trangavan”. Când a apărut tramvaiul electric, mulţi au simţit „o nemaipomenită repulsie”, fiind de părere că era mult mai bine înainte. Una peste alta, călătoria în comun avea avantajele şi dezavantajele ei. Confortul era adesea stricat de o frână bruscă, de îndemnuri din partea vatmanului care îi făceau pe cetăţenii onorabili să se simtă ca într-o turmă sau pur şi simplu de insolenţa celor care nu respectau regulile minime de civilizaţie.

Un reportaj radiofonic din perioada interbelică, realizat de Nello Manzatti, arată la ce surprize se puteau aştepta călătorii din „tramvaiul cu No. 6”, care ducea „înapoi către centrul oraşului”: „Gara de Nord, dom’lor, coborârea prin faţă (vocea vatmanului – n.r.). Frânând brusc, vagonul a oprit. Venim toţi pasagerii în nas clae peste grămadă. Curg binecuvântările la adresa vatmanului.” Îndemnurile aceluiaşi „om de la butoane”, cum s-ar spune în ziua de azi, aveau un aspect caragialesc: „Avansaţi mai în faţă! Avansaţi înainte!” Iar călătorii se supuneau: „Ca o turmă de oi bine crescute pasagerii pornesc mai către faţă.” Un alt îndemn paradoxal îi îndemna pe cetăţeni în felul următor: „Avansaţi puţin înapoi de la scară, ca să coboare lumea!” Iar lumea, înţelegătoare, „avansa înapoi”.

Chestiunea ocupării scaunelor a ridicat întotdeauna probleme. În perioada interbelică au existat chiar anunţuri specifice. „Un afiş lipit pe geam arată că «abonaţii elevi şi eleve nu trebue să ocupe loc pe bănci cât timp sunt călători mai în vârstă cari stau în picioare».” Sigur că aceste reguli nu erau mereu respectate: „Pe banchetă, în dreptul avizului, se lăfăesc doi şcolari, iar alături de ei în picioare îşi trage sufletul o bătrână. Soarta «babelor» e să stea în picioare pentru că locurile nu se oferă decât cocoanelor tinere şi frumoase” relata, la acea vreme, „de la faţa locului”, realizatorul de radio Nello Manzatti.

Sursa: Alexandru Lancuzov, Bucureşti, de la tramvaiul cu cai la automobil, Ed. Paralela 45, 2007
Sursa foto: http://tramclub.org/viewtopic.php?t=4840&postdays=0&postorder=asc&start=75

Scroll to Top