Una dintre cele mai cunoscute căi de acces ale Bucureştilor de odinioară era Podul Târgului de Afară, cunoscută mai apoi după denumirea Calea Moşilor. La capătul dinspre Obor, unde era Târgul de Afară, s-a consumat o poveste cu iz romantic, care l-a avut ca protagonist pe cunoscutul haiduc Iancu Jianu.
Fiu al unei familii înstărite de slugeri de pe domeniile boierilor din Romanaţi, Iancu Jianu şi-a negat poziţia socială privilegiată şi a apucat calea haiduciei. Faptele de arme l-au făcut celebru la începutul secolului al XIX-lea, acţiunile sale fiind îndreptate atât împotriva boierilor din a căror tagmă provenea, cât şi împotriva domnitorilor fanarioţi ai vremii. Afându-se în fruntea a aproximativ 3000 de haiduci a reuşit în 1809 să ia cu asalt Vidinul şi Plevna (raid în care paşa din Vidin a fost omorât), dar şi să distrugă raiaua turcească de la Turnu Măgurele. Fiind foarte iubit de „norod”, datorită vitejiei sale, precum şi farmecului personal deosebit, prinderea sa la Bucureşti a fâcut multă vâlvă la acea vreme.
Există mai multe variante cu privire la capturarea lui Iancu Jianu. Serdarul Iamandi era şeful arnăuţilor lui Caragea Vodă şi „îşi făcuse un ţel al vieţii din prinderea haiducului” (cf. Corneliu Şenchea). O dată chiar l-a prins, dar Iancu a scăpat din mâinile serdarului după ce a împuşcat „doi cârcserdari şi un tufecciu (comandanţi de arnăuţi)”. O variantă a capturării haiducului este aceea a atragerii sale într-o capcană, printr-un şiretlic, pe când mergea neînsoţit pe străzile Bucureştiului. Se spune că ar fi fost prins de polcovnicul Gheorghe sau chiar de serdarul Iamandi. Există şi o altă variantă potrivit căreia, după moartea iubitei sale Stăncuţa, Iancu Jianu s-ar fi predat de bună voie sfătuit de fraţii săi Mihai, Amza şi Dumitrache. Oricare ar fi fost adevărul, cert este că Jianul a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Capătul Podului Târgului de Afară era locul unde erau executaţi prin spânzurătoare condamnaţii la moarte. Vestea că aici îşi va găsi sfârşitul vestitul haiduc Iancu Jianu a produs o mare agitaţie în rândurile bucureştenilor. Domnitorul Caragea cu toată curtea sa au fost prezenţi în ziua stabilită la locul execuţiei. Se zice că domnitorul ar fi şoptit către Doamna Elena „Păcat de voinic!” La un moment dat una dintre jupâniţele curţii, Sultana Gălăşescu (care făcea parte din suita fiicei lui Vodă Caragea, Domniţa Ralu) s-ar fi aruncat în genunchi şi ar fi cerut iertarea Jianului. Una dintre legile pâmântului de la acea vreme spunea că „în cazul în care un osândit la moarte prin judecată domnească trezea iubirea unei fecioare era iertat”. Popularitatea de care se bucura Iancu Jianu l-a determinat pe Vodă Caragea să-l ierte. Ulterior fostul, de acum, haiduc, a luat-o în căsătorie pe Sultana şi a trăit „fericit până la adânci bătrâneţi”.
„Scăpaşi stăpâne de spânzurătoare. Dar de laţul acesta (al căsătoriei – n.r.) zău, nu cred că mai ai scăpare.” Alexe, slujitor al lui Iancu Jianu
Surse: Corneliu Şenchea, „Bucureşti, mon amour”, Ed. Ideea Europeană, 2012
http://ro.wikipedia.org/wiki/Iancu_Jianu
Foto main: Calea Moșilor veche, de aici: https://www.impact.ro/cladirea-monument-a-bucurestiului-de-care-autoritatile-si-au-batut-joc-ne-au-dat-inapoi-o-groapa-de-gunoi-cum-ajunsese-sa-fie-bordel-167618.html