Cândva, în zona statuilor de la Universitate animalele păşteau liniştite iar găinile scormoneau şi ciuguleau ţărâna, supravegheate de gospodine care se strângeau la o bârfă în faţa patriarhalelor căsuţe ţărăneşti. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea o asemenea atmosferă idilică era una obişnuită pentru zona care avea să devină, cu timpul, una dintre cele mai frumoase ale Bucureştilor.
Prima porţiune de bulevard a fost trasată în Bucureşti între Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi strada Colţei (actualul bulevard Brătianu). Pe locul unde s-a aflat Mănăstirea Sf. Sava a fost ridicată, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, Academia (actuala Universitate). Clădirea monumentală cerea practic o arteră de acces pe măsura importanţei pe care se presupune că o avea în acele vremuri. De la visuri la realitate era însă un drum destul de lung. De jur împrejurul Academiei, „din nenorocire”, erau „numai şandramale şi bălării” (apud Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011, ediția a III-a).
Pe locul unde s-a construit la 1906 Palatul Societăţii de Asigurări „Generala” „era o băltoacă unde se afundau bivolii căruţaşilor”. Lucrurile au trenat în acest fel multă vreme, locul din faţa Academiei de atunci râmânând, la 1870, „tot sălbatic şi neîngrijit”, iar potrivit lui Frederic Dame, la 1872 aici era „un câmp deschis; în mijlocul câmpului, un fel de acoperiş din scânduri, aproape lipit pământului, arăta locul unde fusese biserica Sf. Sava; în stânga, proptite de zidul grădinii prinţului Şuţu, două căsuţe ţărăneşti, în faţa cărora femeile veneau seara să stea de vorbă, torcând, pe când găinile ciuguleau împrejurul lor şi o bivoliţă păştea iarba înaltă”.
Una dintre cele mai pitoreşti personalităţi ale vremii, gazetarul Ulysee de Marsillac, a avut o propunere de amenajare a spaţiului din faţa Universităţii care poate părea, chiar şi în ziua de azi, năstruşnică. Astfel, francezul care se stabilise în Bucureşti încă din 1852 a propus ca „pe partea rămasă liberă, cea din faţa Universităţii, să se construiască un subteran mare, din Podul Mogoşoaiei până în strada Colţei. Tunelul acesta, luminat puternic cu globuri felurit colorate, să cuprindă tot ce poate folosi desfătării ochiului şi minţii, acvariu cu toate vietăţile mărilor, peşteri cu stalactite şi stalagmite, cascade luminoase şi pivniţe boltite, calde iarna, răcoroase vara, în care să se aşeze birturi şi berării…”.
„Proiectul lui Marsillac n-a fost însă pe placul tuturor (…) astfel că, până mult mai târziu, în faţa Universităţii nu era decât tot un lung şir de şandramale.” Gheorghe Crutzescu