Când a avut loc cel mai mare incendiu din istoria Bucureștilor

De-a lungul existenţei sale de peste cinci secole şi jumătate capitala a fost încercată de calamităţi care au lăsat în urma lor numai jale şi sărăcie. Cutremurele, inundaţiile, epidemiile şi îndeosebi incendiile şi-au luat de-a lungul timpului tributul dintr-o aşezare lovită parcă necontenit de blesteme. O zi de sărbătoare de la mijlocul secolului al XIX-lea va rămâne în memoria colectivă ca fiind una dintre cele mai negre din istoria urbei lui Bucur.

Aidoma cutremurelor care au lovit Bucureştii de-a lungul timpului, şi incendiile au avut o anume periodicitate. Turcii au dat foc capitalei de două ori: prima dată în timpul detronării domnitorului Mircea Ciobanul, iar a doua oară în octombrie 1595, când Sinan Paşa a fost gonit de Mihai Viteazul. În 1704 a ars Hanul Şerban Vodă; în decembrie 1716 au fost mistuite de flăcări majoritatea prăvăliilor de pe Uliţa Abagiilor şi a Mărgelarilor; în 1719 cad victime Curtea Domnească şi mănăstirea Sf. Gheorghe; în 1739 focul pornit de la gunoiul din curtea mănăstirii Sf. Sava distruge, printre altele, o parte dintre clădirile mănăstirii, dar şi, conform unui manuscris rămas din acele vremuri „mănăstirea Colţii (toată), cu spitalurile şi spiţăria”. Au mai fost incendii semnificative în 1766, 1787, 1804, 1812, 1823 şi 1835, toate soldate cu importante pagube materiale.

În ziua de 23 martie 1847 bucureştenii sărbătoreau în tihnă Paştele. Negustorii aveau prăvăliile închise şi petreceau în mijlocul familiilor, erau chefuri în toate gospodăriile, iar boierii se aflau la palatul domnesc pentru a prezenta felicitări domnitorului Bibescu Vodă. Conform obiceiului din acele timpuri, sărbătoarea Învierii Domnului era salutată cu focuri de puşti şi pistoale. Declanşarea celui mai mare incendiu din istoria capitalei este descrisă în cartea lui George Potra, „Din Bucureştii de altădată”: „Un tânăr svăpăiat şi neastâmpărat, fiul cluceresei Drăgăneasca, după ce se ridică de la masă îşi umplu pistolul cu iarbă de puşcă şi câlţi, deschise fereastra casei şi descărcă arma. Dar, cum era ameţit de băutură, nu fusese atent la câlţii care nu se consumaseră atunci când se descărcase arma, ci se prinseră de scândurile vechi şi putrede ale streaşinei casei, aprinzând-o.”

Focul s-a întins cu repeziciune, în scurt timp partea de răsărit a oraşului fiind cuprinsă de vâlvătaie, vântul puternic contribuind din plin la răspândirea acestuia. Casa cluceresei Drăgăneasca se afla aproape de Hanul Constantin Vodă, unde azi se găseşte clădirea Muzeului Naţional de Istorie (fostul Palat al Poştelor), şi peste drum de biserica Sf. Dumitru. Casele fiind foarte apropiate una de celaltă, focul s-a răspândit rapid, înghiţind unele dintre cele mai de seamă case boiereşti şi o mare parte din centrul comercial al capitalei. „Eri la un ceas după amiază, pe când toată lumea se afla veselindu-se […] pustiitorul element al focului, sprijinit de o suflare furtunoasă a Austrului, a prefăcut în puţine ceasuri în ruine înfiorătoare o parte din cele mai frumoase, mai populate şi mai bogate cartiere ale Capitalei.” (darea de seamă din ziarul Vestitorul românesc – George Potra, Din Bucureştii de altădată)

În ciuda eforturilor disperate ale celor veniţi să ajute la stăvilirea flăcărilor, focul a durat mai bine de o lună, 15 oameni pierzându-şi viaţa în vâlvătaie. Pagubele au fost estimate la valoarea aproximativă de 55 milioane lei, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri. Statisticile sunt greu de imaginat chiar şi pentru vremurile moderne. Numai în zona de roşu (Bucureştiul era împărţit administrativ în cinci culori) au ars 130 de case, 354 prăvălii cu etaj, 713 prăvălii fără etaj, 10 hanuri şi 7 biserici. În culoarea de negru au fost mistuite 31 de prăvălii cu etaj, 359 de prăvălii fără etaj, 75 de hanuri şi cinci biserici. Pentru compensarea pagubelor au sosit ajutoare, printre multe altele, din partea ţarului Rusiei şi a sultanului Turciei, a domnitorului Gheorghe Bibescu, a mitropolitului, a boierilor şi a negustorilor, precum şi din partea marilor firme comerciale din Lipsca. Suma totală a ajutoarelor trimise s-a ridicat la peste şapte milioane de lei, bani care au fost împărţiţi la 2873 de persoane.

Sursa: George Potra, „Din Bucureştii de altădată”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981

Scroll to Top