ActualArticole

De 5 ani nu mai mâncasem o oaie bună gătită întreagă, dar am descoperit berbecul pe boți de alun de la Conacu’ Boierului

În vară, împreună cu echipa Cronicari Digitali și susținuți de Raiffeisen Bank am fost într-o excursie exploratorie pe Via Transilvanica, mai precis în zona ei sudică, acolo unde traseul se termină. Am luat-o așadar, în răspăr, de la ultima bornă – cea de la piciorul podului lui Apolodor – în sus spre Putna. Așa arată traseul oficial și recomandat de cei care l-au gândit.

Paradoxal pentru un popor cu o îndelungă istorie pastorală nu ne pricepem la oaie. Ba ovina nu e chiar ce trebuie, ba cheful. De multe ori bucătarul, pentru că, dacă insiști, poți face bici și dintr-o mioară la senectute. Iar dacă vorbim de a găti o oaie întreagă deja ne lăudăm cu “performanțele de marcatori” ale atacanților de la Națională.

Iubim proțapul, dar dăm rateuri ca o Dacie 1100 cu dres 10 den culoarea piciorului în loc de curea de transmisie și ulei de prăjit pe post de combustibil. E posibil ca pentru o oaie întreagă sa ai nevoie de skilluri petredaeaneene. Ultima data când am mâncat un proțap bun a fost în urmă cu mai mult de cinci ani pe când chef Vasile Nicolae a pregătit unul pentru participanții la Discover România.

Despre oaia la groapă sau haiducească se spune că metoda de gătire a fost folosită pentru că astfel se evită flacăra deschisă și nu “ginește” potera în pădure. Se face o groapă, se face foc, se pune oaia, se acoperă cu pământ și apoi aștepți să se facă. Logic, nu iei (furi) oaia de la stână și o zvârli direct în groapă. Se curăță de intestine, se primenește, iar, ulterior, în burtă îi mai bagi legume și ierburi aromatice, organele interne tocate și ce mai ai tu chef. Apoi coși oaia la loc ca și o tăvălești cu tot cu blană prin lut (în comunism chiar prin smoală). După câteva ore ar trebui să auzi o bufnitură semn că e gata. Spargi carcasa necomestibilă (cam ca la peștele în crustă de sare). Lâna e prinsă de lut și când cureți ar trebui să se ia cu tot cu piele dezvelind hălcile de carne. Din păcate, de multe ori am pățit ca oaia să aibă gust de mâl din cauza procedeului.

Păstorel Teodoreanu ne învață altfel: “Iată cum găteau haiducii mielul. Cinătuiau (curățau n.m.) un miel de câteva ocale și-l închideau într-un cuptor improvizat, sub cerul liber, lâsându-l să se coacă înăbușit cu blană cu tot, la foc de cetină de brad, la munte, de râpcă (creangă de viță de vie n.m.), în podgorie (cel mai bun jăratec). În prealabil însă, desprindeau blana de carne și, cu ajutorul unei țevi de soc sau trestie, suflau aer pe la picior în spațiu dintre ele, până se umfla bine și legau locul să nu iasă aerul. În timp ce se cocea friptura, curentul provocat de diferența de temperatură, circulând prin-un ingenios sistem de șanțuri comunicative, răcoreau bășicile cu vin pe care participații aveau griji să le așeze din vreme. O puternică detunătură provocată de explozia aerului dintre blana și carnea mielului vestea convivilor că friptura e gata”.

Dar să revenim la oile noastre contemporane. Rar am mâncat oi gătite întregi și bune. De obicei sunt tari, gumoase și uscate. Dar există și excepții. Spre exemplu berbecul ăsta pe boți (crengi, araci) de alun de la Conacu’ Boierului – Ponoarele (Mehedinti) de pe ViaTransilvanica.

Ținut două zile la baiț și apoi gătit lent, la căldura focului, destul de departe de flacără, de Petre. Meșterul de aici. Băi, berbecul ăsta (specialitatea casei) bate la fund multe dishuri behăitoare cu pretenții. Și vă spune asta un băiat care în materie de oaie ar face concurs cu Becali. Chiar sunt genul care preferă ca oaia să duhnească a oaie, altfel mi-aș comanda iepure. Sau curcan. Sau ceafă de porc. Culmea, și mai rar pentru o oaie românească asta avea doar urme de aroma ovină. Se simțea mai pregnant în bucățile cu grăsime (grăsime care se topea în gură). Exteriorul crocant, mijlocul suculent iar pâinea caldă.

Despre Conacu’ Boierului am numai lucruri bune de zis. Intri și dai peste rafturi cu cărți. Pe biroul de la recepție tronează două albume semnat de Răzvan A. Voiculescu. Îi trimit poză și îmi spune că știe locul și că merită. Camerele sunt curate și îngrijite. Aici am găsit seturi periuță și pastă de dinți de unică folosință, deci atenție la detalii mai rar întâlnită pe la noi. Înainte de a ne întoarce la mâncare trebuie să vă spun că seara și dimineața sutele de lăstuni care au cuiburi la etajele superioare se dau în spectacol. Sunt superbi.

Referitor la mâncare: meniul acoperă toate mofturile – da, au și burgeri și coaste și mix  grill, dar au multe preparate locale. Ciorba zilei e în funcție de ce are poftă bucătăreasa. Cu puțin noroc poate prindeți ciorba de ceapă verde cu brânză, o zamă regională cu care abia ce am făcut cunoștință. Dulcețurile și gemurile sunt făcute de ei, tăriile – din sat. La micul dejun am mâncat plăcinte cu brânză sarată calde, brânzeturi locale, tartinabile proaspete (salată de icre, de fasole, de vinete) etc. Eu zic să treceți pe acolo 😊

Via Transilvanica este un traseu turistic de aproximativ 1400 de kilometri care începe la Putna și se termină la Drobeta Turnu Severin. Proiectul a fost inițiat de Tășuleasa Social și este marcat cu borne personalizate din kilometru în kilometru. Drumul, inspirat de El Camino (Franța, Spania, Portugalia) și de altele similare din SUA sau India poate fi parcurs pe jos – timp de mai multe săptămâni pentru cei temerari, cu biciclete, cai, integral sau parțial. Normal, poți ajunge în vecinătate cu mașinile și de acolo să faci expediții în diverse direcții. Ideea e să faci mișcare și, poate, chiar să te regăsești pe tine așa cum susțin mulți că li s-a întâmplat pe traseele clasice.

Cronicari Digitali – proiectul cultural dezvoltat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art – adună toate experiențele în ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” alături de Raiffeisen Bank România. Rezidența digitală de storytelling este susținută de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS, partenerul video GO PRO, și partenerii media Rock FM, Dilema Veche, Spot Media și PressOne. Un jurnal multimedia al explorărilor și descoperirilor culturale din ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” poate fi urmărit pe Instagram și Facebook cu ajutorul hashtagului #CronicariDigitali, dar și direct pe conturile Cronicari Digitali.

 

Foto: Cristian Teodorescu

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica