Vechiul pod al Calicilor – redenumit ulterior Podul Caliței – era o cale de acces esențială nu numai pentru legătura dintre locuitorii Mahalalei Calicilor și Curtea Domnească, ci și pentru negustorii care mergeau să-și vândă mărfurile în Târgul de Sus.
Calea de trecere peste cele două brațe ale Dâmboviței, între care s-a format Ostrovul Dâmboviței, s-a numit inițial Podul Calicilor. Mai târziu acest nume a fost schimbat: „Curând după 1800, Podul Calicilor devine «Podul Caliței», în împrejurări puțin cunoscute. După Papassoglu, Podul Caliței «a purtat numele unei bătrâne și bogată cucoană Calița, care a făcut podișca peste râul ce tăia acea stradă și pe unde împiedica trecerea oamenilor, asemenea pomeni se obișnuiește de către mai mulți români»” ne arată istoricul Adrian Majuru în cartea sa, Bucureștii mahalalelor.
Mai mult decât atât, există o referire făcută și de George Ionescu-Gion cu referire la acest subiect: „Întrebând un preot bătrân, la 1890-1897, despre denumrea «Calița», a aflat că «fusese din vechime o bogată cocoană care avusese pe acolo întinse proprietăți, case, maidanuri, grădini și vii, și că de la numele ei Calița se zisese mai pe urmă Podul Caliței. În planul Bucureștilor din 1770 avem prima atestare a Podului Caliții care, după Paul I. Cernovodeanu, ar fi «o denumire alterată probabil sub influența pronunției grecești». Cu toate acestea, în actul Mitropoliei din 1790 se folosește numele Podul Calicilor” a adăugat istoricul Adrian Majuru.
Mai există și altă variantă cu privire la numele de Podul Caliței, care ține de interpretarea termenului kalika, varianta feminină a acestuia însemnând „doamna cea bună”. Calița, ca derivat din kalika, era porecla dată soției voievodului Alexandru Ipsilanti, Doamna Ecaterina. „Aflăm că «săracii și vagabonzii găseau în Ecaterina un statornic ajutor». Calicii o numeau «doamna cea bună – Calița». Ispravnicul ei «împărțea bani în mahalaua Calicilor, iar la praznice trimitea alimente și îmbrăcăminte». (…) E posibil ca numele să fi marcat la început locul în care Calița dădea numitele daruri și pomeni neajutoraților, și anume Biserica lui Pană Vistierul, pe care a refăcut-o și care a devenit Sf. Ecaterina. Până și numele mahalalei l-a preluat pe acela al Ecaterinei-Calița. Apoi numele ei s-a extins asupra porțiunii de stradă dinspre Dâmbovicioara, pentru ca în cele din urmă să cuprindă întreaga arteră” explică în cartea sa Adrian Majuru.
Indiferent cum ar fi stat lucrurile, este cert că aceste povești nu sunt întâmplătoare, ele fiind cuprinse totuși în mărturii ale vremurilor, numai că în lipsa unor documente exacte se pot face tot felul de speculații. De exemplu, Hrisovul mitropolitan din 1790 numea această cale de acces Podul Calicilor. Pe vremea aceea Doamna Ecaterina era în viață, astfel încât ar putea să pară plauzibilă o schimbare ulterioară a numelui în Podul Caliței.
Surse: Adrian Majuru, Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, Editura Compania, 2003.
Sursa foto: https://viabucuresti.ro/vechea-cale-a-rahovei-scurt-periplu-interbelic/