Placinta de caprita

Plăcinta de căpriță (rețetă neaoșă din Hotarele de Giurgiu)

Simona Lazăr Capra Vecinului Mizilicuri

Placinta de caprita!  E mâncarea preferată a unui sat întreg. Și-i o rețetă cu poveste, așa cum îmi place mie! Dacă ar fi să ne luăm după reacțiile pe care le-au avut toți cei din sat când a venit vorba de „plăcinta de caprita”, într-un Top Ten al celor mai bune mâncăruri din câmpie ar trebui să considerăm coptura asta o delicatesă și să o trecem, de departe, pe locul întâi.

La Hotarele, în Giurgiu, când unul îl vede pe altul mâncând, îl întreabă: „Ce-ai, mă?”. „Plăcintă de căpriță”. „Aoleu, dă-mi și mie!” Nu poți să nu poftești la așa bunătate când se află pe masa… ori în traista altuia.

Dar ce e „căprița” asta? Ne-o și imaginăm rupând cu dinții coaja vreunui dud… Dar repede vreun localnic te lămurește că-i o plăntuță. Seamănă cu loboda, numai că-i mai mărunta și mai creață.

Crește și-n anii cu secetă, și-n cei cu ploaie, nu o nevoie s-o cultivi tu, c-o afli la marginea câmpului cu legume (că cei din Hotarele se ocupă cu grădinăritul, doar e știut lucrul ăsta!), și-n fundul grădinii, și pe lângă stratul de flori. O mai fi crescând ea, căprița asta, și prin alte părți de țară, dar numai ei, hotărănii, i-au aflat gustul și-au înnobilat-o, așezând-o într-o plăcintă. Celebra placinta de caprita!

Ei, dar să nu mai stăm la povești și să începem a găti plăcinta, că multora le lasă deja gura apă!

Placinta de caprita – rețeta

Se adună frunzele astea de căpriță când e ea mică și-i fragedă. Se spală, se toacă. Se face un aluat pentru plăcinte, care cum îl știe. Apoi, se amestecă brânza cu lapte, cu smântână și…………

Vezi instrucțiunile de preparare AICI

Acest text este un fragment, continuarea o puteți citi la linkul adăugat și face parte din parteneriatul GastroArt.ro cu RADIO ROMÂNIA ANTENA SATELOR. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Mititeii românești – de la legendă la rețetă (I) „Nașul” N.T. Orășanu și „notarul” Constantin Bacalbașa

Somn gustos pregătit – Ecaterina S. Comșa (rețetă din 1902)

 

Written by

Răspundeți

Check Also
Mâncare de morcovi (rețetă interbelică)
Se rad morcovi și se taie felii, se pun să fiarbă vreo 10 minute cu ...