Cotlet de miel umplut (pentru masa de Paști)

Fiecare zi din Săptămâna Mare (pe care am putea-o numi la fel de bine și Săptămâna Neagră, din cauza pericolelor ce-i pândesc pe creștini la fiecare pas) are semnificații aparte.
În general, se poate spune că este o perioadă deosebit de periculoasă, nefastă chiar. Astfel, cine moare în această săptămână se duce direct în Iad, pentru că Raiul este închis și se va deschide abia în Noaptea Învierii.
La fel, cei care mănâncă grăunțe de orice fel vor face bube în cap, devenind “pociți”.
În Joia Mare, vin morții pe la casele lor și se așază pe streșinile caselor. Ei vor sta acolo până la Rusalii și vor pleca numai după ce primesc de pomană. Se fac focuri pentru a încălzi sufletele răposaților și se împart colaci sau orez cu prune. Pentru morții care au fost uitați se plămădește câte un colac lung, numit “uitata”. Se înroșesc ouăle, iar o vorbă din bătrâni spune că ouăle vopsite în această zi nu se strică niciodată. Cine ține post negru din Joia Mare și până în Duminica Paștilor va ști cu trei zile înainte când va muri.
Cum a mai rămas puțină vreme până sâmbătă, când vom purcede la pregătirea bucatelor pentru masa de Paște, să vă dau o rețetă de ținut minte.

Cotlet de miel umplut

O bucată întreagă de cotlet de miel (desprins de pe oase), 4-5 ardei copți, 3 cepe, 500 g ciuperci, 20 ml ulei, 30 g unt, 100 g orez, o jumătate de linguriță de cimbru, o legătură de mărar, 200 ml vin roșu, sare, piper.
……………..
Vezi instrucțiunile de preparare AICI
Acest text este un fragment, continuarea o puteți citi la linkul adăugat, și face parte din parteneriatul GastroArt.ro cu Radio România Antena Satelor. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Pâine mănăstirească


https://gastroart.ro/2017/04/08/iepure-sos-de-sardele-reteta-din-1847/

Scroll to Top