Temelia breslei bucătarilor îl are în prim plan pe un expat, devenit pământean după nunta cu o româncă.
„Bucătarii fură supuşi de reforma lui Ipsilanti, după însăşi a lor cerere, puindu-li-se vătaf un anume Panait, «pămâtean», bucătarul domnesc sau ahci-başa, purtând titlul de aceluia al sultanului. Îl aflăm şi la 1791 pe «Panait ahci-başa al cuhniei gospod». În 1792 ei însişi, bucătarii din Bucureşti, cer din nou a li se admite breasla, cu acesta drept staroste, iar cercul de activitate să fie «numai şi numai pentru trebuinţa nuntelor şi a praznicelor obştii». Aceasta se şi acordă, ahci-başa păstrându-şi de la Curte, căci, se spune în 1797, ar fi «cu necinste a se numi ahci-başa domnesc vătaf de bucătari». Breasla avea «paraclisul ce este din dreapta la biserica domnească ot Curtea Veche», cu «tejghea de lumânări de ceară». Mai târziu, în 1793, bucătarul domnesc fiind un Petre, breasla nu-i primeşte pretenţiile, stăruind a se păstrat «Panait Grecul, bucătar, carele s’au însurat aici şi se află pământean», ca unul care «a fost îndemnător şi silitor dintru întâiu a se face această orânduială între dânşii»” (Opere Economice, Nicolae Iorga, ediţie îngrijită de Georgeta Penelea, editura Științifică și Enciclopedică, 1982).
Despre mâncarea tradițională care nu e românească și alte tâmpenii (azi – mielul de Paști)