Despre aventurile antreprenoriale ale marelui dramaturg v-am vorbit deja în articolul ,,Caragiale și berăriile lui falimentareʺ. Revenim însă pentru scurt timp la pasiunea pentru bere a scriitorului, cu două întâmplări haioase povestite de apropiații dramaturgului și care au făcut subiectul unui articol publicat în ziarul ,,Realitatea Ilustratăʺ la 9 iunie 1937, la împlinirea a 25 de ani de la moartea scriitorului. (guest post by Mihai Botea)
Așa cum notează autorul articolului, ,,(…) nu numai ca scriitor, ci şi ca om, Caragiale a fost o comoară de spirit şi de observaţii pătrunzătoare”. Nu a ezitat niciodată să-și admonesteze semenii și nici nu s-a ferit să facă haz de necaz, chiar și atunci când amicii încercau să-l ia peste picior…
,,CARAGIALE LA RAMPĂ
Lui Caragiale nu prea îi plăcea să iasă la rampă. Intr’o seară, când se afla la «Gambrinus», în toiul unei discuţii şi-a făcut apariţia un ziarist, care l-a invita la Teatrul Naţional, unde în seara aceea se reprezenta «Scrisoarea pierdută». Publicul chema stăruitor pe autor.
— Maestre, publicul te aclamă, ar trebui să te duci să-i mulţumeşti.
Revoltat, Caragiale a bătut cu pumnul în masă :
— Şi ce-i mă dacă mă aplaudă? Lasă-i să aplaude! Cum îţi permiţi să vii să mă superi pe mine, când stau liniştit cu prietenii. În ţara asta dac’ai scris o piesă de teatru nu mai poţi să bei liniştit o bere! Lasă-mă, domnule, în pace!
CARAGIALE BERAR
În berăria «Bene Bibenti», pe care o ţinea Caragiale pe Strada Şelari, a intrat St. O. Iosif însoţit de Vasile Pop.
Iosif l-a întrebat, în glumă, pe patron: — Ai mulţi clienţi, domnule Bibenti?
— Vreo treizeci, dar dintre ăştia e unul care consumă singur cât toţi ceilalţi la un loc.
— Şi cine e ăla, domnule ?
— Eu! Că eu singur am nevoie de mai multă bere decât toţi ceilalţi!
— Păi par’că spuneai că nu bei…
— Eu „consum” şi asta-i altceva…”
Sursa: ,,Realitatea Ilustrată”, Anul XI, No. 542, 9 iunie 1937, http://dspace.bcucluj.ro
https://gastroart.ro/2017/03/12/putin-despre-istoria-berii-in-romania/