Așa cum am mai spus se vorbește din ce în ce mai mult despre reinterpretarea mâncărurilor românești și inevitabil și din ce în ce mai prost. E bine să trecem toate rețetele, încercările, heirupurile printr-un ciur al dracului de des și să separăm cele bune de cele rele. Azi semnalăm un proiect drag mie care merită frecventat.
Gastronomie-romaneasca.ro este o campanie Vinul.ro & Serve – Clubul Cavalerilor, un fel de hartă a culinară românească ce marchează oameni și locuri care se implică în aducerea la standarde actuale a rețetelor noastre tradiționale. Sub hashtagul gastronomieromaneascadesecolXXI au adunat zeci, poate chiar sute de rețete și fotografii cu bucate românești prin tradiție scoase din tiparul preparatelor standardizate din meniurile restaurantelor cu specific tradițional.
Să îi lăsăm, însă, pe creatori să se prezinte singuri:
București, mai 2017 – Redescoperirea tradițiilor gastronomice, recunoașterea și promovarea localurilor și a bucătarilor care aduc această veche artă în actualitate, conștientizarea opiniei publice cu privire la valorile autohtone care dau savoare vieții și identității românești constituie scopurile celei mai recente campanii culturale inițiate de revista Vinul.ro cu susținerea cramei SERVE Clubul Cavalerilor – prima investiție privată cu capital străin în vinul autohton.
Lună de lună, rețete autohtone reinterpretate vizual sau ca tehnici de preparare, din toate colțurile României, vor fi documentate și popularizate prin paginile revistei tipărite, pe profilurile social media ale inițiatorilor și cu sprijinul partenerilor media, pentru a servi drept inspirație. Alături de inițiatorii proiectului, SERVE încurajează atât profesioniștii care activează în restaurante cât și amatorii pasionați să-și prezinte realizările, urmând ca acelea care pun cel mai bine în valoare aromele tradiționale să fie mediatizate și incluse în primul «Album de gastronomie românească de secol XXI» – un volum bilingv, în română și engleză, care marchează un moment de reîntoarcere a societății românești către tradițiile sale culinare.
„Încă de la apariția pe piața românească, în 1994, misiunea asumată de fondatorii SERVE, în buna tradiție franțuzească a vinului, a fost una de educare a pieței, prin comunicare, prin instruirea personalului din restaurantele partenere și prin organizarea permanentă de degustări pentru consumatori. Este firesc să continuăm să contribuim la inovare și la educarea publicului susținand acest demers cultural în premieră, care pune în valoare gastronomia autohtonă – cea care constituie contextul în care evoluează vinurile noastre. Această activitate se suprapune peste un moment special în istoria SERVE, acela de lansare a trei noi cuvee-uri (alb, roșu și roze) destinate exclusiv HoReCa: Clemence, Guillaume și Sissi”, a anunțat dna Mihaela De Poix, acționar și CEO al producătorului de vinuri din Dealu Mare.
Cei interesați pot urmări campania de promovare a gastronomiei autohtone reinterpretate „Gastronomie românească de secol XXI” în paginile revistei tipărite Vinul.Ro, pe profilurile sociale Facebook.com/VinulRo și Facebook.com/ClubulCavalerilor și pe website-urile www.vinul.ro și www.serve.ro.