Este perioada sărbătorilor și toată energia oamenilor se îndreaptă spre crearea unei atmosfere “magice”, se pregătesc bucate alese și se încearcă reînvierea tradițiilor și, eventual, mutarea lor din spațiul rural în cel urban. Cu toate acestea, an de an această perioadă este marcată de algomerație, claxoane, șoferi nervoși, goana după cadouri sau promoții, cozi infernale în hipermarketuri. Și în toată febra și isteria pregătirilor parcă uităm adesea de spiritul Crăciunului și a sfârșitului/începutului de an, de semnificația lor și a bucatelor cu care se însoțesc. De aceea, consider că este un moment prielnic să discut despre etica în alimentație, o problemă care începe să preocupe în contextul globalizării și al anxietăților alimentare.
Cred că majoritatea celor care au interacționat cu filozofia cunosc imperativul categoric al lui Kant și s-ar putea întreba ce are a face mămăliga sau ciorba cu moralitatea și etica. Imperativul “acţionează într-un asemenea mod încât să tratezi întotdeauna umanitatea, în propria persoană sau în persoana altcuiva, întotdeauna în acelaşi timp ca scop, şi niciodată doar ca mijloc” (1) apare mai degrabă plutind undeva sus în lumea ideilor abstracte și departe de lumea gusturilor și mirosurilor din bucătărie.
Dar uităm că până la a ajunge pe masă sau în farfurie, mămăliga (mălaiul, apa, sarea) sau ciorba (legumele, carnea, condimentele) au trecut prin multe mâini, din diverse categorii sociale (de la țăranul care cultivă pământul la fermierul care crește porcul, de la intermediarul care le aduce la piață, la operatorul și casierul din supermaket). Iar în acest lanț de producție-distribuție-consum, etica și moralitatea sunt valori importante, care fac diferența de calitate și gust, între sănătate și boală, dar uneori chiar între viață și moarte.
În acest sens a fost dezvoltată politica de trasabilitate a produselor, un sistem de identificare a traseului unui aliment și a originii, mai ales în cazurile de încălcare a normelor etice, morale și legale. Cred că vă aduceți aminte, de exemplu, de cazul copiilor morți din cauza sindromului hemolitic-uremic, a cărui sursă a fost identificată pe lanțul de distribuție și unde s-a dovedit că încălcarea normelor sanitar-igienice s-a soldat cu moartea unui număr atât de mare de copii.
La nivelul producției de alimente, normele etice, morale și uneori chiar legale includ aspecte ce țin de protecția mediului și a sănătății (de expl. utilizarea tratamentelor și îngrășămintelor chimice, igiena lucrătorilor, folosirea produselor modificate genetic etc.), de siguranța și protecția socială a oamenilor implicați în procesul de producție (de expl. asigurarea unor condiții sigure de muncă și a unor plăți corecte, plata contribuțiilor sociale etc), sau de creșterea animalelor și tratarea lor, cel puțin în condiții ce nu provoacă suferințe nenecesare.
La nivelul distribuției normele etice, morale și legale se manifestă sub forma comerțului corect, ce înseamnă nu doar asigurarea unei producții sustenabile și plata corectă pentru producător, ci și respectarea regulilor pieței (abținerea de la concurența neloială, reclame false, vânzarea de produse deteriorate, plata taxelor și impozitelor etc.).
Dar sistemul de protecție a consumatorilor în lanțul de producție și distribuție a alimentelor nu a fost întotdeauna așa cum îl cunoaștem astăzi iar rolul filozofiei și eticii a fost esențial în aducerea în practică a conceptelor abstracte de tipul imperativului Kantian. Problematica binelui, frumosului și gustului au fost printre primele preocupări ale filozofilor antici și ele au mers mână în mână cu căutarea adevărului, dreptății și libertății umane. Să nu uităm că în cadrul banchetelor antice (symposia) grecii dezbăteau ideile care au stat la baza filozofiei universale și, în acest context, mâncarea bună poate fi considerată un stimulent pentru meditație, reflecție și dialog. Platon dezvăluie în Gorgias că Socrate considera gastronomia mai puțin o artă și mai mult “o rutină care produce gratificare și plăcere” (2), fără de care însă consider că viața ne-ar aduce probabil “pe culmile disperării”.
Ulterior, Epicur a dezvoltat reflecțiile despre mâncare și stil de viață, aducând un omagiu plăcerilor (în special cele gustative), dar promovând moderația. Filosoful nu a ignorat efectele pe termen lung ale exceselor, ceea ce l-a determinat să facă declarația celebră care spune că “un om înțelept nu alege cea mai mare cantitate, ci cea mai bună mâncare” (3).
Filozofii iluminiști au reconsiderat atitudinea față de mâncare, dar rămân tributari filozofiei antice în ceea ce privește dictonul “De gustibus non est disputandum”. Foucault în analizele sale reliefează preocuparea filozofilor greci mai mult mai puțin pentru gust și mai mult pentru relația dintre alimentație și sănătate și dintre mâncare, climă, sezonalitate și umiditate (4).
Odată cu John Stuart Mill, părintele utilitarismului, se promovează ideea că alegerile alimentare țin de spațiul privat, în timp ce în spațiul public statul poate interveni doar dacă practicile culinare (sau de consum al băuturilor alcoolice) afectează ordinea publică. Viziunea sa este continuată de Bentham care proclamă principiul “celui mai mare bun pentru cei mai mulți” (5), ce stă la baza analizei cost-beneficiu și prin care etica este redusă la o perspectivă a consecințelor pentru majorități.
Această abordare a fost însă criticată pentru că ignoră minoritățile, inclusiv cele culinare sau de gust, iar dezbaterea a adus în atenție tensiunea dintre autonomie și dreptate, pe de o parte și identitatea de grup sau comunitară, de cealaltă parte. Filozofii, precum Rawls și Habermas, au încercat să lămurească dihotomia public-privat, prin considerarea nutriției și a sănătății ca fiind bunuri publice determinate cultural, aflate concomitent sub incidența dreptății și autonomiei publice, dar și a domeniului privat exprimat în stilul de viață. Ei au influențat intervenția statului în alimentație și apariția politicilor alimentare.
Preocupările filozofilor în zona alimentației sunt considerate de P.B. Thompsom ca o “cercetare deliberativă în dimensiunile normative (motive și justificări) ale alimentației” (6), în timp ce pentru restul oamenilor etica alimentației evocă mai degrabă probleme ce țin de justiție socială, sustenabilitate, standarde și proceduri pentru comportamente corecte în sistemul de producție și distribuție al alimentelor. Ceea ce este însă important de remarcat este faptul că dezbaterile filozofice din zona academică au avut un rol important în ceea ce autorul consideră a fi miscarea socială legată de alimentație.
Autori din diverse spații culturale (America, Europa, Asia) au adus în atenția publică în perioada post-belică problematici precum utilizarea substanțelor chimice în agricultură și impactul lor asupra mediului și sănătății, tratamentul animalelor domestice, tratamentele injuste ale diverselor grupuri sociale în sistemul alimentar. Concepte precum comerț corect, economie socială, standarde de calitate au depășit utilizarea în spațiul academic și au început să fie incluse în politicile publice.
Revenind în prezent, mărturisesc supriza pe care am avut-o, în timpul terenului pentru doctorat, când am aflat despre “fățuială”, o tehnică folosită de vânzătorii din piețe (fie ei țărani sau intermediari). Deși eram obișnuită încă din copilărie cu atmosfera piețelor tradiționale și revin de fiecare dată fascinată de zarva și aromele din jurul tarabelor, nu observasem niciodată mișcarea agilă de plasare a produselor stricate în punga de cumpărături. Și la fel cum unii copii trăiesc dezamăgirea adevărului despre Moș Crăciun, așa am trăit eu dezamăgirea “fățuielii” în piața Obor. În loc de concluzie, vă reamintesc un vers din vremea colindelor “Acum te las, fii sănătos,/ Și vesel de Crăciun./ Dar nu uita, când esti voios/ Române, sa fii bun!”
Referințe
A. Stavilă, Kant și practicile interpretării, p. 103, disponibil la http://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/stavila-nr.-4_0.pdf
M. Korthals, Before Dinner. Philosophy and Ethics of Food, Springer, p.8, 2004.
Ibidem, p.11
Idem
Ibidem, p.47
P.B. Thompsom, The Emergence of Food Ethics, “Food Ethics”, 1:61-74, p. 61, 2016.
https://gastroart.ro/2017/12/02/laptele-sangele-alb-sau-elixirul-nemuririi/