Cultivam grâu și alte cereale din cele mai vechi timpuri, asta e indubitabil, și aveam nevoie de unelte cu care să măcinăm semințele gustoase ca mai apoi, din făinuri să ne facem d’ale gurii.
Când, mai exact, am învățat meșteșugul morilor de apă sau trase de cai nu se știe prea bine, cert e că tehnologia dăinuiește și la noi de multe secole. În București multe mori au fost construite pe Dâmbovița și Colentina, multe certuri au pornit de la ele și multe inundații. Astăzi vorbim de primele atestări ale unor mori în Bucureștii de altă dată folosindu-ne de informațiile istoricului George Potra din volumul “Bucureștii de ieri”.
“Cel mai vechi document care ne amintește existența morilor din București este de la jumătatea secolului al XVI-lea, dar această informație nu înlătură faptul că ele au existat cu mult, foarte mult timp înainte de atestarea lor documentară. Dacă la jumătatea secolului al XVI-lea constatăm mori în satele dimprejurul Bucureștilor, pe apa Dâmboviței și a Colentinei, cu atât mai mult ele existau și în oraș și, desigur, cu mult înaintea celorlalte.
În timpul lui Alexandru al II-lea Vodă (1627 – 1629) sunt amintite două mori ale lui Dobromir banul, ce se aflau la locul adânc al mănăstirii Sf. Nicolae, adică mai sus de fostul pod de la Izvor care făcea legătura între strada Uranus și Schitu Măgureanu.
În documentul din 10 februarie 1630 se spune că morile domnești erau lângă baie, aproape de curte, cam pe unde se află astăzi Biserica Domnița Bălașa și clădirea Tribunalului.
«Înainte de 1632, Nicula Vistierul stăpânea mori pe Dâmbovița; ele erau însă așa puse, încât înecau nu numai morile mănăstirii Radu Vodă și grădina acesteia, dar chiar și grădina domnească. Nu-I de mirare decic ă Leon Vodă [Tomșa], făcând cercetare la fața locului, împreună cu boierii divanului, cu județul și cei 12 pârgari și cu bătrânii mahalalei, pune și strică, în prezența sa chiar, morile cu bucluc»”.
Foto: acuarelă de Amedeo Preziosi
https://gastroart.ro/2018/10/07/painea-bucurestii-anului-1906-o-analiza-de-frederic-dame/
