Observ (cu îngrijorare, sic!) de ceva timp că picată pe mâinile neexersate ale unor bucătari de conjunctură bucătăria românească suferă o mutație din prost în mai prost. Asta în contrapondere cu lucrurile bune, deloc puține, care i se întâmplă de ceva vreme.
Zilele trecute observ pe facebook ofertă la mucenici umpluți cu nucă. În secțiune arată ca un chec cu cacao, ca un cozonac sărăcăcios. O struțo-cămilă apărută din nevoia de inova cu orice preț, de ieși în evidență, de a pune grețos de multe ingrediente. În loc să ne lăudăm (sau să ne laude alții) cu gustul, cu cât de bune au fost preparatele, noi ne adaptăm strâmb pieței promițându-le cumpărătorilor cât mai multe în plus. Vrei mucenici moldovenești?… Asta nu e tot. Noi îți dăm mucenici și chec în același aluat. La noi, la fiecare porție de mucenici comandată primești și mai multă nucă. Băgăm nucă cu 50% mai multă și băgăm și cacao! Doar azi poți comanda mucenici, cozonac, chec și baclava într-un singur preparat!
Simplitatea nu ne mai place. Gustul originar, cel care a cucerit papilele generații de-a rândul este desuet. Ne întoarcem la medievism și ale lui mâncăruri împopoțonate.
Pe vremea mea… ahhh cum sună asta!, cozonacii erau ori cu nucă și cacao, ori cu rahat, ori, mai rar, cu mac. Astăzi au apărut cozonacii cu nucă cacao, rahat, mac și… pistachio!
Pizza la noi e îmbuibată de ingrediente. Pizza țărănească colcăie de mezeluri ieftine făcute din copite și oase. Carbonara are cel puțin încă trei ingrediente în plus, iar cele din rețetele originale lipsesc cu desăvâșire. Șaormele sunt cu de toate plus 9 sosuri. Adică de trei ori cât ar răspunde Adrian Despot tutei cu microfonul în mână.
Românizăm rețetarul internațional adăugându-i bacon, slană, smântână, cașcaval și ceapă roșie de Buzău. De asta ne place checul aperitiv că e cu “de toate”. Ca șaorma. Ca pizza “specialitatea casei”.
De cele mai multe ori se întâmplă pentru că cee ace consumăm nu e de calitate. Dacă am mânca un salam bun nu ne-ar trebui ceapă, muștar, ardei iuți și două franzele. Vorba spaniolului: pui lămânie, doar dacă nu e bun!
Ideea e simplă: haideți să cumpărăm ingrediente de calitate pentru a redescoperi fabuloasa simplitate!
Foto: timemagazine.com