Am convenit cu Mircea Groza ca primul său articol de pe GastroArt să fie autobiografic. Vă invităm să faceți cunoștință cu una din cele mai pitorești personalități ale gastronomiei românești. De săptămâna viitoare Mircea Groza va scrie despre istoria noastră culinară.
“Faptul că provin dintr-o zonă (Valea Almaşului, Sălaj) în care locuiau, cu adevărat în bună înţelegere, români, maghiari, evrei şi ţigani, unde în fiecare casă se gătea într-un anumit fel, unde reţetele şi obiceiurile se transmiteau fără nici un fel de cenzură, unde pe fiecare uliţă era cîte o socăciţă vestită, m-a făcut să simt gătitul ca pe un lucru firesc, o ocupaţie normală. Socăciţele despre care am pomenit erau cele mai pricepute femei în organizarea unor evenimente, în special nunţi şi botezuri. Erau foarte apreciate şi respectate, manageri adevăraţi, ştiau să conceapă meniuri şi reţete pentru sute de oameni, să facă aprovizionarea, să coordoneze activitatea. Unele dintre ele nu aveau carte. Bunica mea din Hida – Florica Barna „a li Hilimon“ –, era una dintre cele mai vestite socăciţe.
La noi în casă se gătea foarte bine – mama, de asemenea, era o gospodină desăvîrşită. Ţin minte cum discutau vecinele între ele despre gătit, despre reţete, schimbau reţetele noi, în funcţie de posibilităţile materiale ale fiecărei familii, le adaptau – aceste socăciţe aveau o inventivitate deosebită.
După ce am plecat de acasă, am avut şansa să vizitez foarte multe ţări; din anul 1977, lucrez în turism şi am observat, în timp, cît de importantă este mîncarea pentru activitatea turistică, cîte oportunităţi oferă bucătăria tradiţională în ţările prin care am fost, pe aproape toate continentele. Am început să studiez foarte atent bucătăria tradiţională din zona Văii Almaşului, la început; mai apoi, mi-am extins cercetările în Transilvania, aplecîndu-mă asupra specificului fiecărei etnii, a influenţei benefice a acestor tradiţii diferite, atît asupra comportamentului oamenilor, cît şi a obiceiurilor şi în special a bucătăriei.
Orice deplasare pe teren îmi oferă nenumărate bucurii şi surprize – încă mai sînt bătrîni, la ţară, care deţin adevărate comori materiale şi spirituale. Toate acestea şi multe altele m-au făcut să mă apropii de ţărani, de preocupările lor, de gătit. Contactul cu diferite culturi a fost hotărîtor”, Mircea Groza.
Foto Răzvan A. Voiculescu
