Produsele tradiționale – abordări teoretice, percepții și reglementări

Suntem în perioada sărbătorilor Pascale şi, în goana după cumpărături pentru pregătirea mesei festive, grija pentru calitatea produselor se accentuează şi se repetă ciclic, în fiecare an, de Paşte şi de Crăciun. Obsesia pentru respectarea tradiţiei se activează brusc iar alimentele devin expresia identităţii, dar şi instrumente pentru punerea în scenă a acesteia. Antropologii culturali reliefează faptul că produsele tradiţionale sau produsele locale sunt asociate cu “timpul sacru” al sărbătorii, în timp ce produsele anonime sau cele industriale corespund “timpului profan” al cotidianului.
În perioada recentă, dinamica consumului alimentar integrează puternic produse de mai multe tipuri, naturale, ecologice, tradiţionale sau locale. Identificarea şi reprezentarea pe care un consumator o are despre un loc sau despre o metodă de producţie pot să-i apară ca demonstraţia unui produs autentic. Aceste elemente şi altele din sectorul producţiei conduc la dezvoltarea practicilor de etichetare care, sub forme diferite, au ca obiectiv să furnizeze consumatorului o garanţie, să autentifice existenţa unei legături între produs şi spaţiul de provenienţă, pentru a proteja acest produs de eventuale contrafaceri. Astfel, produsele alimentare locale par a avea o mai mare valoare ca indicator pentru identitatea culturală locală şi tradiţională, decât ca etichetă de marketing.[i]
Asistăm, astfel, la transformarea unui produs alimentar într-un obiect patrimonial. Patrimonializarea înseamnă voinţa de a transmite o moştenire, de a asigura o continuitate.[ii] Produsele de tradiţionale sau cele de origine geografică sunt produse de patrimoniu, fie el naţional sau local. Prin intermediul lor, cunoaşterea se trasmite vertical, fie între părinţi şi copii, fie între producători şi consumatori. În procesul de patrimonializare, un produs alimentar etichetat devine un produs cu o valoare specială, recunoscut şi apreciat de un grup mai mare de oameni din afara comunităţii.[iii] În cadrul acestui proces, patrimoniul de mediu şi cel cultural sunt strâns legate deoarece o resursă de mediu nu există şi nu ar putea fi identificată fără a fi mobilizată de cunoştinţele tehnice, de valorile sociale şi de reprezentările care o pun în valoare.[iv] Noţiunile de patrimoniu şi de teritoriu sunt legate prin faptul că se referă la o proiecţie temporală de lungă durată. Produsele alimentare trebuie considerate în principal ca rezultatul unui proces care mobilizează resurse, competenţe şi practici distincte, decât ca nişte simple produse. Produsele  locale sunt percepute ca fiind legate de tradiţie şi identitate: resursele de mediu, cunoştinţele şi practicile mobilizate marchează unitatea comunităţii care le-a produs şi diferenţa faţă de comunităţile vecine. În acest context, produsele locale şi cele tradiţionale sunt prin excelenţă bunuri de patrimoniu.
Produsele alimentare au un rol esenţial în căutarea şi construcţia identităţii personale în procesul de “individualizare”. Aceasta confirmă afirmaţia lui Braudel “wine is not just wine“.[v] Într-o lume în schimbare, produsele alimentare joacă un rol important pentru oameni şi societate în reconstrucţia referinţelor identitare. Alimentele îndeplinesc şi alte funcţii decât aceea de a satisface nevoile fiziologice, ele produc emoţii şi trimit la valori şi repere împărtăşite, având aşadar şi funcţia de socializare. Consumatorii vor căuta astfel produse cu identitate puternică, fie prin valorizare accentuată a produselor renumite, fie prin revitalizarea anumitor tradiţii sau a produselor tradiţionale. Identitatea “vinde” bine atâta vreme cât consumul produselor autentice furnizează un anumit sens oamenilor, care sunt mai mult decât nişte simpli consumatori, sunt “căutători” de identitate şi valoare asociată ei.
 
Dar ce este un produs tradiţional românesc?
Vintilă Mihăilescu în cartea Scutecele naţiunii şi hainele împăratului remarca faptul că „pentru cumpărători, eticheta de „produs tradiţional” şi, mai rar, aceea de „produs local” au semnificaţia de valoare adăugată. Ele sugerează naturalul, autenticul, gustul şi aromele copilăriei, sănătate şi prospeţime, adică tot felul de promisiuni intime înfipte adânc în inconştientul colectiv”[vi]
Răspunsurile la întrebarea “După părerea dvs. care sunt caracteristicile definitorii ale unui produs tradițional românesc?”[vii] evidențiază faptul că, pentru majoritatea oamenilor, moștenirea de la generațiile anterioare, locul de producție și metoda folosită sunt cele mai importante criterii care definesc produsele tradiționale. Rezultatele dovedesc o cunoaștere bună a ce înseamnă ideea de tradiție, fără a se acorda o importanță prea mare recunoașterii oficiale prin sistemul de certificare a calității.
 

 
 
Din dorința de aprofundare a gradului de cunoaștere a produselor tradiționale, dar și cu scopul de a identifica lista produselor tradiționale din mentalul colectiv, în anul 2012 am realizat topul produselor tradiționale românești. Este important de menționat faptul că răspunsurile au fost generate pe baza unei liste furnizate, unde am strecurat intenționat produse care, din punct de vedere al definițiilor, nu reprezintă această categorie. Rezultatele sunt departe de a fi suprinzătoare, sarmalele și mămăliga plasându-se pe primele două locuri. De remarcat rezultate oarecum suprinzătoare: prezența în top a băuturilor și locul 10 ocupat de mici/mititei.
 

 
Dincolo de percepţia generală a populaţiei există părerile specialiştilor din diferite domenii, care pot influenţa în mare măsură ceea ce se comercializează şi se consumă în sistemul alimentar. În procesul practicilor de etichetare a produsele alimentare un rol important îl joacă autorităţile naţionale şi internaţionale care emit definiţii juridice, mai mult sau mai puţin inspirate din teoriile de patrimoniu, mai mult sau mai puţin coerente unele cu altele, dar care au scopul de a furniza o bază legală pentru comercializarea şi consumul alimentelor. În România, produsele tradiţionale au fost reglementate de Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Nr. 724/2013. Potrivit acestul Ordin, produsul tradiţional este definit în acest sistem de identificare ca: “produs alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii”.[viii]
Acelaşi Ordin defineşte tradiţionalitatea ca fiind: „elementul sau ansamblul de elemente prin care un produs se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii; tradiționalitatea nu poate să se limiteze la o compoziție calitativă sau cantitativă ori la un mod de producție stabilit printr-o reglementare comunitară sau națională ori prin standarde voluntare; totuși această regulă nu se aplică dacă reglementarea sau standardul respectiv a fost stabilit în vederea definirii tradiționalității unui produs”. [ix]
De asemenea, potrivit documentului, condiţiile necesare atestării produselor tradiţionale sunt următoarele : “trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o rețetă tradițională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradițional de producție și/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obținere și operațiuni de prelucrare realizate manual și să dovedească un mod de lucru tradițional.”[x]
Legislaţia care reglementează sistemul de autentificare a produselor tradiţionale garantate include: Regulamentul (CE) Nr.509 / 20.03.2006 al Consiliului privind specialităţile tradiţionale garantate din produse agricole şi alimentare; Regulamentul (CE) Nr.1216 / 18.10.2007 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) Nr.509 /2006 al Consiliului; HG  134 / 6.02.2008 privind specialităţile tradiţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare.
Potrivit Regulamentul (CE) Nr.509 / 20.03.2006, „tradiţional: produsul a cărui utilizare pe piaţa comunitară pe o perioadă de timp în care se manifestă transmiterea între generaţii a fost dovedită; această perioadă trebuie să corespundă duratei atribuite în mod general unei generaţii de oameni, adică cel puţin douăzeci şi cinci de ani”, iar “specificitatea” este “caracteristica sau ansamblul de caracteristici prin care un produs agricol sau alimentar se distinge în mod clar de alte produse agricole sau alimentare similar aparţinând aceleiaşi categorii”.[xi]
În urma procesului de atestare produsele primesc dreptul de a folosi etichetele de identitate vizuală expuse mai jos.
                                               
Fig 1. Sigla specialitate tradiţională garantată RO[xii]    Fig 2. Sigla specialitate tradiţională garantată ENG[xiii]
România nu are niciun produs de specialitate tradiţională garantată acreditat în Uniunea Europeană, ci doar produse de indicaţie geografică protejată (Novac afumat din ţara Bârsei, Salamul de Sibiu şi Magiunul de prune de Topoloveni) şi un produs de denumire de origine protejată (Telemeua de Ibăneşti).[xiv]

An Pâine, produse de panificație
și patiserie
Carne şi produse
din carne
Lapte şi produse
din lapte
Legume
-fructe
Pește Băuturi Altele
2014 38 117 78 44 15 5 0
2015 41 79 46 13 7 15 2
2016 6 25 1 21 5 0 0
Total 85 221 125 78 27 20 2

În schimb, avem 558 de produse tradiţionale acreditate de Ministerul Agriculturii şi înregistrate în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale, cele mai multe fiind produse din carne, din lapte sau pâine şi produse de panificaţie şi patiserie.[xv]
 
 
Cele mai multe produse acreditate provin din judeţele Braşov, Maramureş, Alba, Argeş, Satu Mare, Botoşani, Covasna.

An Braşov Maramureş Alba Argeş Satu Mare Botoşani Covasna
2016 9 0 27 2 7 2 3
2015 70 34 6 5 0 4 8
2014 82 31 19 29 19 18 13
Total 161 65 52 36 26 24 24

Concluzii
Interesul pentru produsele tradiţionale se activează periodic cu ocazia sărbătorilor (în special cele religioase) şi traduce o atenţie acordată construirii, menţinerii sau punerii în scenă a unei identităţi naţionale sau locale. Cererea de produse tradiţionale a început să depăşească aceste perioade festive şi să intre din ce în ce mai mult în practicile alimentare cotidiene, în special ca efect al globalizării, dar şi datorită politicilor de certificare a calităţii alimentelor. Explozia de produse tradiţionale este evidentă după anul 2013, când a început recunoaşterea oficială a acestora, pe fondul unui fenomen social de comercializare a „tradiţiilor” început cu mult timp în urmă. Asocierea lor cu produsele locale sau naturale (bio) se realizează de multe ori în mintea consumatorului, în special în contrast cu produsele alimentare din sistemul industrial. În căutarea produselor autentice, sănătoase, igienice, tradiţionale, mărcile de calitate sunt instrumente care oferă siguranţă şi predictibilitate în abudenţa de produse din piaţa alimentară.
Bibliografie:
V Amilien, H Torjusen & G Vittersø, “From local food to terroir product? – Some views about Tjukkmjølk, the traditional thick sour milk from Røros, Norway”, Anthropology of food, 2005, accesat la http://aof.revues.org/index211.html
M Faure, “Un produit agricole « affiné » en objet Culturel Le fromage beaufort dans les Alpes du Nord “ Terrain, accesat la http://terrain.revues.org/index2703.html.
J Muchnik, E Biénabe & C Cerdan, “Food identity/food quality: insights from the “coalho” cheese in the Northeast of Brazil”, Anthropology of food, 2005, accesat la http://aof.revues.org/index110.html
V Mihăilescu, Scutecele naţiunii şi hainele împăratului, Polirom, 2013
Note:
[i] V Amilien, H Torjusen & G Vittersø, “From local food to terroir product? – Some views about Tjukkmjølk, the traditional thick sour milk from Røros, Norway”, Anthropology of food, 2005, accesat la http://aof.revues.org/index211.html, pe 12.02. 2010, p. 7.
[ii] M Faure, “Un produit agricole « affiné » en objet Culturel Le fromage beaufort dans les Alpes du Nord “ Terrain, accesat la http://terrain.revues.org/index2703.html., pe 12.02. 2010, p.5.
[iii] Ibid.
[iv] Ibid.
[v] J Muchnik, E Biénabe & C Cerdan, “Food identity/food quality: insights from the “coalho” cheese in the Northeast of Brazil”, Anthropology of food, 2005, accesat la http://aof.revues.org/index110.html, pe 22 .12.2010, p. 5
[vi] Vintilă Mihăilescu, Scutecele naţiunii şi hainele împăratului, Polirom, 2013, p.151
[vii] Întrebarea a fost utilizată în chestionarul Barometrul de Consum Cultural 2012
[viii]http://www.madr.ro/docs/ind-alimentara/produse-traditionale/ordin-privind-atestarea-produselor-tradi%C8%9Bionale.pdf
[ix]Idem
[x] Idem
[xi] Regulamentul (CE) Nr.509 / 20.03.2006, accesat la http://www.maap.ro/pages/industrie_alimentara/r_1216_2007_ro.pdf, pe 21.02. 2010, p.4
[xii] Idem
[xiii] Idem
[xiv]http://ec.europa.eu/agriculture/quality/door/list.html?&recordStart=0&filter.dossierNumber=&filter.comboName=&filterMin.milestone__mask=&filterMin.milestone=&filterMax.milestone__mask=&filterMax.milestone=&filter.country=RO&filter.category=&filter.type=&filter.status=
[xv] http://www.madr.ro/industrie-alimentara/produse-traditionale-romanesti/implementarea-ordinului-nr-724-2013-privind-atestarea-produselor-traditionale.html
 
Credit Foto: dreamstime.com

Efectele globalizǎrii asupra practicilor alimentare

Scroll to Top