Identitatea gastronomică românească, în centrul primului Masterclass Amintiri Gustoase

Primul Masterclass Amintiri Gustoase va fi anul acesta despre identitatea gastronomică românească din farfurii (viața de zi cu zi),  dar și în ecrane, așa cum este tradusă ea în social media.

Pe 11 martie, la ARCUB în București, specialiști din domeniul gastronomic, chefi, content creators pasionați și foodies vor aprofunda, în trei sesiuni distincte, cum se vede bucătăria românească reflectată zilnic în bucătarie, în media tradițională și social media, dar și cum este ea percepută la nivel social.

Chefi vor vorbi despre descoperirile făcute de ei în bucătărie, cum le-au tradus pentru diferite publicuri și cum și-au construit „semnătura” cu ajutorul unor rețete clasice/moștenite sau reinterpretări ale lor.

La finalul zilei, două generații cu abordări diferite, reprezentate de scriitorul și jurnalistul Radu Paraschivescu și de Bogdan Mihai Simion – cobzar, scriitor, lăutar și culegător de muzică tradițională, vor aduce o altă perspectivă asupra modului în care privim mâncarea. Masterclass-ul Amintiri Gustoase va oferi primul studiu privind identitatea culturală gastronomică a românilor, realizat de Unlock Research la comanda Zaga Brand și cu susținerea Electrolux și Delaco. Tot în cadrul evenimentului va fi lansată și cartea de rețete „Amintiri Gustoase-Rețete festive”, unde și-au adus contribuția mai mulți pasionați de bucătărie, chefi, dar și invitații din podcastul Amintiri Gustoase.

„Cum arată acum masa generațiilor X, Y sau Z? Cine, cu ce și ce mai gătește? Cum ajung preparatele la foodies și cum își caută chefii inspirația. Ce se mai păstrează din bucătăria tradițională românească și ce înseamnă ea până la urmă? Cine pune umărul la construcția unui brand de țară gastro, de dragul generațiilor ce vor veni, dar și pentru turiștii care vin la noi pentru mâncare, după ce află pe surse sau din șoapte ceea ce noi știm prea bine, că gătim bun și gustos.

Acestea ar fi câteva dintre temele pe care le vom explora în primul Masterclass Amintiri Gustoase din 2023, un eveniment Zaga Brand, agenție de storytelling cu rădăcini culturale, care își propune o implicare tot mai consistentă în zona gastronomică românească”, declară Silvia Teodorescu, Managing Partner Zaga Brand și coordonator al platformei Amintiri Gustoase.

3 sesiuni de masterclass într-o singură zi

Masterclass-ul Amintiri Gustoase va include 3 sesiuni în care participanții vor putea descoperi un cocktail fusion METAXA, vor lua parte la un atelier live de fotografiere a farfuriilor cu preparate neoromânești gândite de Chef Mihai Toader, se vor lăsa ghidați într-o explorare a simțurilor cu ajutorul Matache Măcelaru’, dar și a brânzeturilor Delaco sincronizate de Chef Alex Cîrțu și vor porni într-o poveste culinară sub forma unei instalații artistice create cu ajutorul fructelor și legumelor românești de artistul Dhaniel Nora. Programul va fi completat de o degustare cu poveste de la Domeniile Sâmburești.

Prima sesiune, intitulată sugestiv „Din farfurie în ecran”, caută să exploreze exemple de succes care pun în valoare bucătăria pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok, dar și la radio. Într-un panel moderat de Ciprian Muntele vor lua parte Jamila, Alina Muntele, Cristian China-Birta și Răzvan Moței.

A doua sesiune este rezervată experților și îi va aduce în fața participanților pe Chef Adi Hădean, Chef Mihai Toader, Chef Liviu Lambrino, Chef Alex Cîrțu, Chef Marco Favino și pe antropologul Adriana Sohodoleanu.

Radu Paraschivescu și Bogdan Mihai Simion, într-o dezbatere eveniment moderată de Cosmin Dragomir

Ultima parte a zilei este rezervată prezentării studiului privind identitatea gastronomică românească, realizat de Unlock la comanda Zaga Brand și cu susținerea Electrolux și Delaco. Concluziile vor fi prezentate de specialiștii Unlock Research într-un duplex București – Chicago.

Masterclass-ul Amintiri Gustoase se încheie cu o dezbatere eveniment, moderată de jurnalistul și istoricul culinar Cosmin Dragomir, la care iau parte scriitorul și jurnalistul Radu Paraschivescu și Bogdan Mihai Simion – cobzar, scriitor, lăutar și culegător de muzică tradițională. Timp de o oră, cei doi vor aduce o altă perspectivă asupra modului în care privim mâncarea, pornind de la studiul Amintiri Gustoase.

Evenimentul din 11 martie de la ARCUB este adresat unui public specializat format din chefi, food bloggeri, creatori de conținut digital, jurnaliști și specialiști marcom. Participarea este gratuită, exclusiv pe bază de înscriere și confirmare din partea organizatorilor. Înregistrarea pentru participare se poate face până pe 9 martie:

Masterclass Amintiri Gustoase este evenimentul creat de Zaga Brand și prezentat de Lidl România, Electrolux și Delaco, susținut de Matache Măcelaru’, Băneasa Paste, METAXA, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, Citroën prin Trust Motors, Nespresso și implicarea partenerilor media Rock FM, Cronicari Digitali, Spotmedia.ro și Adevărul.

Scroll to Top