ActualArticoleIstorieZaharicale

A II-a expoziție virtuală: cutii de bomboane și ciocolată din interbelic, colecția GastroArt #stămacasă

În aceste zile trebuia să avem deja la Blid Locantă Românească prima expoziție vernisată deja, iar pereții și rafturile doldora de cutii vechi de bomboane. Cum nu putem altfel, am decis să o facem on-line.

Astăzi vă prezentăm cea de a doua expoziție, ce conține cutii de carton de bomboane și ciocolată din perioada interbelică, unele, posibil, chiar de dinainte de Primul Război Mondial. O să regăsiți, printre producători, nume importante ale industriei ciocolatei la noi. Mai jos aveți câteva linkuri către articole ceva mai detaliate despre o parte dintre ciocolatierii din România de altă dată.

Vă reamintim că în urmă cu două zile am lansat prima expoziție a colecției GastroArt ce conține peste o sută de cutii din carton de cicolată ori bomboane din perioada comunistă. O puteți vedea aici.

Planul nostru era de a mări colecția (în prezent avem peste 500 de exponate cu tematică gastronomică (cutii, ambalaje, etichete, meniuri, corespondență, medalii, sticle, recipiente etc.) și de a organiza o expoziție itinerantă prin țară iar apoi de a înființa un muzeu privat al gastronomiei românești. Sperăm ca aceste vremuri să nu ne zădărnicească eforturile de până acum și doar să le întârzie nițel.

În acest context și mai mult ca oricând astăzi de ajută share-ul.

Câteva informații despre istoria industriei ciocolatei în România puteți citi aici. Despre istroria unuia dintre cei mai mari fabricanți de ciocolată de la noi puteți citi aici. Despre istoria ciocolatei în Brașov puteți citi aici. Despre dulciurile ardelenești din secolele XVI și XVII puteți citi aici. Despre zaharicalele din Bucureștii de altă dată puteți citi aici.

Pregătim următoarele expoziții: cutii de tablă de dimenisuni mari din pre și interbelic ambalaje de ciocolată și bomboane pre ’90 și post ’90, etichete de alimente din comunism, etichete de băuturi, meniuri interbelice și meniuri comuniste, ambalaje de gumă de mestecat etc.

Dacă vrei să susții proiectele noastre, ne poți ajuta cu o donație în contul bancar, prin Paypal (sau chiar prin bitcoin).

Asociația Curaj Înainte / RO35 RZBR 0000 0600 2018 2553 /Agenția Piața Domenii Strada Ion Mihalache, Nr. 187, Bl. 4, Et P+S, Sector 1, București

BTC: 1Gj2RGBGakQ9nU7BojYXumoJWUvTdMFAt2
Ethereum: 0xb19327132aA1cf86cbfF57dF48B14994Aad983f9

 

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica