Cercul de Fetească se reia după 7 ani pe 16 septembrie la Rual primul AproBistro

Se întoarce în București, în primitoarea curte de la RUAL-Primul AproBistro, după o pauză mai mare de 7 ani, Cercul de Fetească (și nu numai!): o adevărată paradă a cramelor, cu vinuri din soiuri autohtone, pe muzică interpretată ÎN DIRECT și mixată de DJ. Practic, timp de 8 ore, va fi un FESTIVAL CU LOCURI LA MASĂ, o ocazie de socializare cu prieteni noi sau vechi și cu zeci de vinuri de la crame foarte bine cunoscute sau mai noi, care abia așteaptă să vă întâlnească. Vor fi prezentate și premiere din sfera academică – vinuri foarte rar întâlnite la evenimentele „comerciale” de profil. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie.
Dulci sau seci, efervescente sau liniștite, vinurile vor putea fi testate ca atare sau în asociere cu preparate internaționale lucrate cu mare meșteșug de echipa condusă de Chef Laurențiu Hairadin, în stilul deja binecunoscut și apreciat al casei, și care vor putea fi comandate pe loc.
Din meniu:
Tafelspitz vienez
Tartar de vită cu anghilă afumată, trufe, dressing cu ulei de nuci și brioșă
Tratar de ton și somon cu orez crocant
Pot-au-feu cu foie gras și vin alb dulce
Arrosticini cu sos satay, salsa verde și vinete coapte la jar
Gomboți cu piure de castane și sos de caramel sărat
Preț: 90 lei / persoană (include accesul pe proprietate și la programul muzical și degustarea vinurilor prezentate de crame; orice altă consumație cade exclusiv în sarcina participanților – dar nu vă speriați – prețurile sunt pentru toate buzunarele!)
Rezervări la: 0725.995.974 (INSISTENT recomandate, dacă doriți loc la masă)
RUAL – Primul Aprobistro este un concept unic în România, care îmbină aprozarul și magazinul de vinuri fine cu un bistro care are bucătăria la vedere: Str Mihai Eminescu Nr 114-116, București. În caz că prognoza meteo pentru data de sâmbătă, 16 septembrie, se prezintă cu risc ridicat de vreme rea, evenimentul se amână la o dată care va fi comunicată ulterior
Scroll to Top