Bezele (rețetă din 1931)

Luăm albușul de la 4 ouă, 250 gr. zahăr, pudră și o linguriță zeamă de lămâie. Le punem întru-n castron și le batem cu telu pe marginea mașinii, până se face o cremă mai groasă. Facem un cornet de hârtie și punem din această cremă, cu o lingură, câte puțin dându-le formele după plăcere. De exemplu în formă de spirală. Dupăce am umplut o tavă, care este tapetată cu hârtie, pentru ca să nu o lipească, le punem la un foc potrivit. Dacă vrem să le facem colorate, le punem vegetal, iar dacă vrem, le punem și miez de nucă tăiat în felii subțiri. Bezelele se servesc după masă ca desert.
Din „Caiet pentru gospodărie” Turtoi Teodora, clasa I, Școala Normală Brăila – 1931 (mulțumim Mihai Botea). Am păstrat ortografia originală.

Scroll to Top