Budincă de creer (rețetă interbelică)

Luăm un creer de vițel, îl curățim de peliță și vinișoarele de pe el, îl prăjim cu puțină ceapă în untură, îl sărăm, îi dăm și puțin piper, iar dacă s-a răcit, îl dăm prin sită.
Facem din o lingură de unt puțin rântaș, pe care îl subțiem cu 1 dcl. de lapte și mestecăm în continu, trebue fiert atâta până se îngroașe și se desprinde de cratiță.
Dacă s-a răcit rântașul, mestecăm cu 4 gălbenușuri și cu creerul presat. Din 4 albușuri facem spumă, pe care o mestecăm cu 20 gr. făină, apoi ușor cu creerul. Îl așezăm într-o formă bine unsă și presărată cu făină, ferbem în aburi.
La servit, stoarcem zeama dela o lămâie, pătrunjel verde tocat mărunt și unt fierbinte.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală. Pentru ilustrație am folosit o pagină la întâmplare din acest caiet.
 

Scroll to Top