Recunoaşte! Ai poftit de multe ori, dar ţi s-a părut că “e prea mult”, că “porţia” e cam mare? Sau facem prea multe bunătăţi, încât ţi le-ai dori pe toate, dar nu e loc, nici măcar pentru desert…? Ei, bine, acum ai soluţia: te saturi “pe bucăţele” şi guşti câte puţin din toate!
“Gustarim şi VINuim” e exact ce aşteptai: te bucuri de aceeaşi mâncare românească şi de gusturile ei fermecate, dar în format prietenos, cu “gustărele” din clasicele preparate ale meniului nostru, dar şi preparate noi, inspirate din bucătăria urbană, citadină. Toate într-un mix perfect, pentru că “La Mama” înseamnă astăzi #versatilitate în bucătărie.
Luni, 24 aprilie, de la 19, scoatem clasicele mese şi scaune din La Mama – Stefan cel Mare şi punem în loc mese de cocktail, bufetul cu gustărele şi barul de vinuri! DJ Joe va avea grijă să nu stăm locului, cu playlistul lui de evergreen-uri româneşti – de la Aurelian Andreescu şi Mihaela Runceanu la Fărâmiţă Lambru, de la Dan Spătaru la 3rei Sud-Est şi Delia!
Iubim mâncarea românească şi vrem s-o arătăm cu mândrie lumii de azi. Cu voioşie, cu gustărele, cu #socializare, cu #prieteni vechi şi noi. Taxă de participare: 45 de lei*. Va rugam sa confirmati participarea la eveniment, locurile fiind limitate. Mai multe detalii găsiți aici 


* taxa nu include bauturile
** Eveniment inspirat de mişcarea culturală “Gastronomie românească de secol XXI” iniţiată de revista Vinul.ro

Daniela Luca este unul dintre cititorii noștri fideli. În ceea ce mă privește, mă leagă de Daniela o amiciție de peste un deceniu, de când ne agitam împreună într-un cenaclu literar, acu defunct. Daniela Luca este scriitor și psihanalist și, dacă ar fi fost să îi prescurtez CV-ul, tot mare ar fi rămas. Am invitat-o să ne scrie un text la temă pe care vă las să-l descoperiți mai jos. 
Motto:
“Oamenii nu pot gândi bine, nu pot iubi bine, nu pot dormi bine,  dacă nu au mâncat bine înainte.” – Virginia Woolf
În loc de Prolog
Nici nu s-au încheiat bine sărbătorile Pascale și m-a luat foamea de citit și de scris, lăsând deoparte minunățiile de bucate care au satisfăcut gusturile și, de ce nu, pretențiile culinare în aceste zile.

Încă de mic copil comparam plăcerea de a savura bunătățile de la bunica – cozonacul, tartele, clătitele, dulcețurile -, cu plăcerea de a citi, și râdeam cu verii mei că ”mănânc cărțile cu aceeași poftă cu care mănânc clătitele”. Mă înnebuneau aromele felurite ce inundau casa, adesea și grădina, și mă purtau prin tot soiul de povești, iar ochii mei iscoditori nu se linișteau până nu mă pitulam pe lângă bunica să văd tot ce și cum pregătea, în timp ce era cufundată printre tuci, crăticioare, tăvi, castronele, farfurii (din lemn, din ceramică, fontă sau lut, în niciun caz roboți de bucătărie, blendere and stuff) și toată pleiada de lucruri ce făceau din bucătărie și din gătit o lume de basm. Și hrana avea și un anume gust, datorită legumelor și verdețurilor din grădină, a laptelui, ouălor și cărnii de la animăluțele din curte. Și, în sinea mea, mai cred că izul de ușor sărat era dat de aerul mării, casa bunicii fiind doar la câteva sute de metri de țărm.
Cred că am fost și sunt o norocoasă: și bunica, și mama, și sora mamei, și nașa mea erau desăvârșite în prepararea și decorarea bucatelor, fiecare masă era o încântare. Și le-am urmat, în felul meu, pasiunea și devotamentul în această complexă și uimitoare pasiune și bucurie de a găti și a-i hrăni pe cei dragi.

Tot din acei ani mici, mă uimeau oamenii și felul lor diferit de a se hrăni sau nu, ritualurile, marotele culinare, aviditatea sau discreția când mâncau, tendința unuia de a se îndopa de parcă ar fi fost ultima lui zi de viață sau, în contrast, tendința altuia de a refuza aproape orice bucate, ascetizat, pierdut în lumea lui fiind. Ciugulitul, ronțăitul la întâmplare sau, dimpotrivă, cultul mesei, ordinea impecabilă a fiecărui lucru sau aliment așezat cu un anume sens. Și apoi, erau atâtea și atâtea momente la mesele împreună cu familia numeroasă, când ochii mei descopereau cu fascinație mai mult de atât: dincolo de culori și arome, de texturile alimentelor, de combinațiile incredibile de gusturi era o istorie întreagă, împletită cu povestea de viață a fiecărui om, cu personalitatea lui, cu preferințele și obiceiurile lui. Și pâinea avea alt gust în fiecare casă. Nu, nu era o glumă asta, chiar și banalul colț de pâine lua mirosul, gustul, impresiile senzoriale și afective ale oamenilor și atunci am înțeles că o bună hrană pentru trup este o bună hrană pentru minte și îndeosebi o hrană emoțională.

”Te iubesc ca sarea-n bucate!”, ”Foamea este cel mai bun bucătar!”, ”Ești ceea ce mănâncì”? – sau despre subiectul și obiectul dorinței

Deloc uimitoare este, în acest context, comparația psihanalistului Antonino Ferro – preluând teoria aparatului mental, de la W.R. Bion, care l-a conceput după modelul aparatului digestiv, și digestia mentală similară digestiei fiziologice – regăsită recurent în lucrările sale, între imaginea ședinței psihanalitice / terapeutice, cu imaginea bucătăriei, afirmând însă că noi nu-i propunem pacientului o porție gata preparată, ci doar ingredientele pe care el însuși ni le furnizează și, doar cu participarea, vom putea pregăti împreună porția de mâncare, ceea ce nu înseamnă că îl hrănim, ci că îl învățăm să-și gătească singur. Și tot A. Ferro precizează că, în unele cazuri dificile, este necesar chiar să și construim o bucătărie inexistentă. W.R. Bion, maestrul lui A. Ferro și al multor psihanaliști contemporani de pretutindeni, considera chiar că adevărul pentru aparatul mental este la fel de necesar ca o hrană sănătoasă pentru aparatul digestiv.

Oarecum la polul opus, Frederick S. Perls, continuă această comparație, în lucrarea sa Eul, foamea și agresivitatea (cap. ”Hrana mentală”), afirmând despre anumiți intelectuali care înghit orice fără să digere: ”Analizantul are un imens stomac intelectual, comparabil cu burta unei vaci. Conținuturile descoperite, deși sunt «ruminate», nu trec de pereții intestinului și nu ajung niciodată în țesuturile organice. Nimic nu este asimilat niciodată și nimic nu influențează personalitatea, totul rămânând în «burta» mentală – în creier. Această foame de cunoaștere este înșelătoare. Acești intelectuali pot înghiți orice, fără să ajungă însă vreodată să aibă un gust, o opinie personală; ei sunt mereu gata să recurgă la un «ism» în calitate de subiect specific”.

Prin urmare, nu există hrănire și gândire, emoție și împărtășire decât într-o relație, în cel puțin doi, subiect – obiect, prototipul fiind cel copil – mamă/părinte. Și atunci, dacă pentru subiect prima hrană emoțională/psihică (nu doar fiziologică) este obiectul primar (mama), iar procesul ingerării este baza pentru procesul introiecției (întâi prin încorporare, apoi prin identificare introiectivă, apoi comunicarea arhaică, prin identificări proiective reciproce șamd), gustul, mirosul, pofta/refuzul, plăcerea/neplăcerea trăită față de ce înseamnă hrană / a hrăni / a fi hrăni (până la sensul vital al ei) sunt indelebil legate de obiectul foamei/pulsiunii/dorinței/fantasmei. Un obiect care, prin jocul de prezență – absență, satisfacție nesatisfacere, frustrare – îndestulare, îndeajuns de bun (D. W. Winnicott) sau niciodată hrănitor (vezi filmul Inimi flămânde, o metaforă excelentă despre patologia psihotică a mamei și hrana otrăvitoare) este încă de la început creatorul matricei de viață-moarte a subiectului, hrana (fizică, afectivă, psihică, mentală) constituind filonul princeps al vieții.
Natura obiectului-hrănitor sau obiectului-hrană, cu semnificanții săi enigmatici, cu necunoscutul pe care îl poartă în el, cu amprentele sanogene sau patogene pe care le lasă în subiect, depășește cu mult aria perceptibilului, ceea ce lasă un loc esențial fantasmei, creației psihice, jocului interior, proceselor terțiare, sublimării și esteticii în lumea subiectului – vizibile de altfel și în arta culinară
Ca și în metafora lui Antonino Ferro, cel care gătește – hrănitorul, este totodată cel care iubește, îngrijește, dăruiește o bună hrană celui care este hrănit. Hrănitorul este acolo pentru a simți, în acordaj senzorial afectiv, esența ingredientelor preparate, astfel ca cel hrănit să se simtă bine, să se simtă primit, iubit, îngrijit. A (pre)găti este atunci nu doar un amestec de ingrediente la repezeală sau cu neglijență, ci este o întâmpinare a nevoilor și dorințelor subiectului de către obiect, mai mult, este o artă de a îmbina micile alimente cu buna măsură a emoțiilor și a gândurilor, a trăirii și a pasiunii de a face, de a hrăni, de a fi.
Acolo însă unde frustrarea, ura, invidia, furia, disprețul sunt ingrediente psihice în exces, hrana preparată va fi nocivă, și pentru mintea, și pentru psihismul, și pentru corpul subiectului. Sau, pe alt registru, acolo unde hrana este investită în exces, este erotizată și fetișizată, ea devine unicul obiect (obsedant) al dorinței, și mintea va rămâne doar un stomac, necreativ, doar depozitar de impresii, reprezentări, memorii, ce pot, prin acumulare fără transformare/metabolizare, să devină extrem de toxice (vezi conduitele alimentare deviante sau adicțiile).
Cel care gătește/hrănește mai deține o artă anume: aceea de a crea un spațiu armonios între el și ceilalți, unde se întâlnesc plăcerile individuale, se împărtășesc gusturi, senzații, arome, afecte, bucurii, plăceri, memorii, experiențe. Înainte de a hrăni, el gândește și creează hrana și hrănirea, empatizând (mai mult sau mai puțin conștient) cu subiectul hrănit. Hrana capătă anumite calități și legături simbolice în funcție de cel care urmează a o savura, a o încorpora, a se bucura de ea. În plus, hrana va purta în ea calitățile, măiestria, afectele, amprentele celui care a pregătit-o.

Nimic nu este întâmplător în acest proces, fiindcă prepararea bucatelor și hrănirea satisface totodată trei registre ale subiectului și obiectului: plăcere – neplăcere, Eul hrănitor – Eul hrănit, precum și exigențele de tip Supraeu (culturale – prin obiceiuri, ritualuri, tradiții, creații culinare) și Ideal al Eului (performanțe în gătit sau artă culinară, competențe estetice, artistice etc.) Și astfel, a găti devine o interfață între psihism și cultură (antropologie, estetică, filosofie, sociologie, artă). Pentru brahmani, lumea întreagă este o hrană și nu în sens metaforic, ci tămăduitor. Pentru psihanalist, hrana capătă de asemenea valențe și semnificații specifice în orice experiență și arhitectură psihică și psihopatologică, individuală sau relațională / socială.
Epilog
Am învățat să scriu și să citesc, simultan, la 4-5 ani, de pe o tăbliță de jucărie, care avea și alfabetul, cifrele și o numărătoare. Eram pe atunci bolnavă de amigdalită și necesita să stau câteva zile bune în casă, urma operația și refacerea. Bucuria mea a fost să reușesc în acele zile să citesc prima cărticică din viața mea, de fapt era o carte imensă, Poveștile Asiei, care mi-a deschis și o lume de savori și mirodenii, fructe și licori. Și, cum mă tot învârteam în acele zile prin casă și pe lângă mama, prin bucătărie, ce minune mi-a părut a fi să îi descifrez caietul cu rețete. Deliciul meu pe atunci era înghețata de ciocolată, nimeni nu o făcea mai bună decât ea (și până acum niciodată nu am mâncat mai bună, nicăieri în lumea asta largă pe unde am colindat). După operația de polipi și amigdalită, mi-au adus la spital înghețata mea preferată. Și mare mi-a fost supărarea când mătușa mea (farmacistă), mi-a aruncat-o repede apoi (abiaabia gustasem din ea!) ca să beau ceaiul ei de mușețel cu miere și lămâie. Inutil să mărturisesc că de atunci nu mi-a mai plăcut ceaiul de mușețel, nu?

Foto din arhiva personală a autoarei 

Produsele tradiționale – abordări teoretice, percepții și reglementări

Începând cu luna martie, ȋn cadrul zilelor Școala Altfel anunţăm lansarea primului program de educaţie alimentară practică “ȘCOALA DE NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS” și ȋn şcolile de stat, cu avizul MENS, program susţinut de Selgros Romania şi “Sănătatea incepe din farfurie”, ȋn parteneriat cu Food Revolution Romania, campanie iniţiată la nivel global de Jamie Oliver. Programul este dedicat copiilor de 6-12 ani din invăţământul preuniversitar, pentru a-i invăţa principii de baza pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru a deprinde gustul legumelor și fructelor proaspete și a afla informaţii de bază despre provenienţa acestora, pentru a deprinde obiceiuri sănătoase de gătit acasă, ȋn familie şi a ȋnvăţa să-şi pregătească singuri micul dejun sau pacheţelul pentru şcoală.
Pe 19 mai, ȋn toată România și ȋn toată lumea se va sărbători Food Revolution Day ȋn școli, acasă, ȋn familie sau cu prietenii, un proiect global conceput de Jamie Oliver, care iși propune educarea zi de zi pentru o alimentaţie sănătoasă şi introducerea lecţiilor de educaţie alimentară şi gătit ca disciplină obligatorie ȋn toate şcolile de pe glob. “Food Revolution Day is everyday. Cook it, Share it, Live it.”
Sâmbătă şi duminică, 20-21 mai, vă aşteptăm la Grădina Verona ȋncepând cu orele 11:00-14:00 pentru o conferinţă de presă cu tema #RăsfăţulResturilor despre Risipa alimentară & Junk Food, temă globală a Food Revolution Day de anul acesta. De asemenea, vom găti ȋmpreună copii, părinţi, profesori, bloggeri, chefi de renume şi voluntari Food Revolution din peste 10 orase.
Ȋmpreună, parinţi și copii, vom ȋnvăţa despre importanţa legumelor și fructelor ȋn alimentaţia zilnică, de asemenea vom avea activări şi concursuri tematice susţinute de partenerii evenimentului. #RasfatulResturilor #NoJunk și #NuRisipeiAlimentare sunt hashtagurile campaniei Food Revolution de anul acesta.
Înscrierea la evenimentul Food Revolution Day Grădina Verona Cărtureşti este GRATUITǍ, ȋn limita locurilor disponibile, pentru copii de 6+ani ȋnsoţiţi de părinţi pe baza de ȋnscriere la email foodrevolutionromania@gmail.com . Proiectele sunt realizate cu susţinerea partenerului nostru principal Selgros Romania si Sanatatea incepe din farfurie, a partenerilor și producătorilor locali precum Napolact, Sloop, Aqua Carpatica, Cărtureşti, Mama Pan, Canah Green Living, Topoloveni si Topoloveana, Vale Putna, Ferma Ilinca, Ferma Nealcosa, Casa Gaciu-Mustar de Tecuci, Artesana, Asociatia Viitor Deschis, Asociatia Impreuna pentru o viata mai buna, Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti – Top Hospitality și partenerilor media, cărora le mulţumim cu această ocazie.
“Prin lansarea campaniei in şcolile de stat dorim să implicăm cca. 8.500 de copii şi părinţi, acasă, ȋn atelierele de gatit, pe care le vom organiza ȋn acest an. Cred cu tarie ca educatia multisenzoriala prin gusturi si arome ii ajuta pe parinti si copii sa faca marea schimbare catre o alimentatie sanatoasa, catre echilibru personal si armonie in familie. “, Raluca Vasile, antrenor de gusturi si arome, consultant aromaterapie, blogger, creator concept campanie “Scoala de nutritie si stil de viata sanatos”

Food Revolution în România şi în lume

La nivel global sunt peste 41 mil. de copii obezi sau supraponderali și peste 161 mil. de copii subnutriţi care nu primesc o alimentatie echilibrată şi sănătoasă necesară pentru dezvoltarea lor fizică şi mentală. Aceasta in timp ce peste 1.3 mld de tone de alimente sunt risipite anual de catre magazine, HoReCa, iar 80% din risipa se intampla in consumul casnic.
De vină sunt lipsa educaţiei alimentare din şcoli şi de acasă, industria alimentara si publicitatea ne-etica, ce ȋncurajează şi recomandă produse cu foarte mult zahăr, alimentaţia preponderent junk food, procesată, cu mulţi aditivi, lipsită de legume şi fructe proaspete.
De aceea Food Revolution va lansa anul acesta o petiţie pentru eliminarea alimentelor tip junk food din alimentaţia copiilor şi susţinerea educatiei alimentare. Astfel vom ȋnvăţa să respectăm mâncarea, ingredientele, să ne bucurăm de o mâncare gătită acasă, ȋmpreună cu familia și să nu facem risipă de alimente.
Conform surselor OMS, România se situează pe locul 2 in UE ȋn ce privește obezitatea infantilă (fata de locul 3 in 2013). Aceasta este o situaţie alarmantă, iar măsurile educaţionale privind introducerea educaţiei alimentare ȋn şcoli, prin intermediul instituţiilor de ȋnvăţământ nu mai sunt doar o necesitate, ci o prioritate pentru a avea o generaţie viitoare sănătoasă.
Susţinem astfel mesajul lui Jamie Oliver: “Dorinţa mea este de a crea o mișcare puternică, durabilă, de a educa fiecare copil despre obiceiurile alimentare sănătoase, de a inspira familiile să gătească din nou şi de a ȋncuraja oamenii de pretutindeni să lupte ȋmpotriva obezitătii.”.
Food Revolution Day este ziua ȋn care se sărbătoreşte un proiect global unic de educaţie şi implicare initiat de Jamie Oliver, adresat copiilor, adulţilor, companiilor, şcolilor, restaurantelor, şcolilor de gătit, chefilor, nutriţioniştilor, doctorilor, platformelor educaţionale sau simplilor foodies de zi cu zi. Oricine este invitat să organizeze un eveniment- fie şi o simplă cină cu prietenii.
Food Revolution Day a fost organizat prima oară ȋn 2012, pe 19 mai, de pasionaţi ai alimentaţiei sănătoase din peste 80 de ţări, printre care Brazilia, Australia, Japonia, Canada, UK, Mexic şi Qatar. Sărbătoarea a prilejuit peste 1000 de evenimente locale şi dinner parties.
Mai multe detalii puteți afla pe conturile oficiale de FB: școala de nutriție, FoodRevolutionRomania sau FoodRevoltionBucharest

Am convenit cu Mircea Groza ca primul său articol de pe GastroArt să fie autobiografic. Vă invităm să faceți cunoștință cu una din cele mai pitorești personalități ale gastronomiei românești. De săptămâna viitoare Mircea Groza va scrie despre istoria noastră culinară.
“Faptul că provin dintr-o zonă (Valea Almaşului, Sălaj) în care locuiau, cu adevărat în bună înţelegere, români, maghiari, evrei şi ţigani, unde în fiecare casă se gătea într-un anumit fel, unde reţetele şi obiceiurile se transmiteau fără nici un fel de cenzură, unde pe fiecare uliţă era cîte o socăciţă vestită, m-a făcut să simt gătitul ca pe un lucru firesc, o ocupaţie normală. Socăciţele despre care am pomenit erau cele mai pricepute femei în organizarea unor evenimente, în special nunţi şi botezuri. Erau foarte apreciate şi respectate, manageri adevăraţi, ştiau să conceapă meniuri şi reţete pentru sute de oameni, să facă aprovizionarea, să coordoneze activitatea. Unele dintre ele nu aveau carte. Bunica mea din Hida – Florica Barna „a li Hilimon“ –, era una dintre cele mai vestite socăciţe.
La noi în casă se gătea foarte bine – mama, de asemenea, era o gospodină desăvîrşită. Ţin minte cum discutau vecinele între ele despre gătit, despre reţete, schimbau reţetele noi, în funcţie de posibilităţile materiale ale fiecărei familii, le adaptau – aceste socăciţe aveau o inventivitate deosebită.
După ce am plecat de acasă, am avut şansa să vizitez foarte multe ţări; din anul 1977, lucrez în turism şi am observat, în timp, cît de importantă este mîncarea pentru activitatea turistică, cîte oportunităţi oferă bucătăria tradiţională în ţările prin care am fost, pe aproape toate continentele. Am început să studiez foarte atent bucătăria tradiţională din zona Văii Almaşului, la început; mai apoi, mi-am extins cercetările în Transilvania, aplecîndu-mă asupra specificului fiecărei etnii, a influenţei benefice a acestor tradiţii diferite, atît asupra comportamentului oamenilor, cît şi a obiceiurilor şi în special a bucătăriei.
Orice deplasare pe teren îmi oferă nenumărate bucurii şi surprize – încă mai sînt bătrîni, la ţară, care deţin adevărate comori materiale şi spirituale. Toate acestea şi multe altele m-au făcut să mă apropii de ţărani, de preocupările lor, de gătit. Contactul cu diferite culturi a fost hotărîtor”, Mircea Groza.
Foto Răzvan A. Voiculescu 

Despre trufe şi stridii la 1840

Am citit această carte pe nerăsuflate, imediat ce a apărut. Îmi făcusem şi câteva notiţe, pierdute între timp, apoi am aşezat-o în preasăracul raft cu volume despre gastronomie care nu sunt cu reţete. Mult mai importante, mai ales în această inflaţie de site-uri cu şi despre mâncare, articolele & memoriile culinare au, pe lângă un farmec irezistibil atunci când sunt bine scrise, un rost educativ*.
Iar noi, tocmai aici, ducem lipsă de informaţii. De când cu chefia plimbată pe la TV cu ratinguri enorme, meseria de bucătar face cu ochiul la din ce în ce mai mulţi pretendenţi. O mulţime de imberbi se visează dibaci ai tigăilor, artizani ai plăcintelor şi degrabînstelaţidemichellin. Din living, de pe canapea, totul pare simplu. Realitatea este mult mai…
…mult mai nasoală.
Încă nu îmi pot extrage din cap metafora lui Ciprian Muntele, probabil cea mai inspirată şi demnă de citat, din toate cele scrise despre #24centimetri: slow-writting. Băţos ca un ardelean ce numai cujetă, Adi Hădean se lasă furat de peisaj în scris şi, din când în când, îşi arată şi vulnerabilităţile de fiu, soţ, tată, antreprenor şi lider de brigadă. Atunci, tonul său sfătos, dar nu superior, vibrează în note mai calde, empatice. E mişto rău să te dezbraci în faţa cititorilor fără să pari exibiţionist. Adi ştie bine cum să o facă. Are nervul de ziarist (CV-ul îl ajută), are şi discernământul de a nu bate, inutil, câmpii, are şi suavitatea seductivă a poveştii bine spuse.
Din păcate, părţile cele mai importante din carte, din punctul meu de vedere, cea despre „patroni” şi cea despre inutilitatea urii la bucătari, nu vor să ajunge acolo unde e cu adevărat necesar. Prima, pentru că majoritatea covârşitoare a celor care deţin restaurante „le ştiu pe toate”, a doua, pentru că (p.s. nu sunt bucătar dar, de exemplu, frecventez la greu grupurile de profil) suntem prea smintiţi să şi băgăm la cap niscaiva chestii bune.
Nu scriu acest text cu intenţia de a vă povesti ce este în carte şi nici măcar de a încerca să vă conving de lectura ei. Ceea ce mie îmi place nu e musai să fie pe gustul altora. Dar scriu acest text cu convingerea că astfel de cărţi sunt necesare, că astfel de autobiografii pot îndrepta, pe ici colo, câte ceva din lumea asta. Iar dacă nu îndreaptă, măcar, româneşte, o iau la pilă pe la colţurile nefinisate. Şi uite cum devin patetic şi cartea asta nu merită aşa ceva, dar aşa-s eu, chiar clişeistic, când mă entuziasmez peste măsură.
P.S. Îmi doream să încep acest text repovestindu-vă unul din cele mai percutante şi mai „demente” fragmente literare cu chefi: „Povestea bucătarului asasin” de Chuck Palahniuk din volumul „Bântuiţii”. Ei bine, acolo, cu 24cm de lamă bine ascuţită, eroul principal dezosează iepuri şi eviscerează critici culinari. Numai că acolo e ficţiune, în timp ce cartea lui Adi Hădean e biografică.
* „Din fericire, involuţia socială nu-i un fenomen ireversibil, dar pentru a ne recupera, trebuie să arătăm cu toţii deschidere. Nu cred în egalitatea de şanse pentru că e pur şi simplu în afara naturii, cred, în schimb, în puterea vindecătoare a unei mâini întinse, iar mâna întinsă de care are nevoie azi România se numeşte educaţie elementară. Da’ uite cum am deviat spre politică şi uit pentru ce am venit aici. Oricum, dincolo de faptul că această carte e de fapt o foarte lungă scrisoare pentru fiul meu, s-ar putea să mai fie şi alte motive pentru care m-am aşternut la scris. Ele-mi scapă deocamdată, dar, ca în cazul gătitului, ca în cazul tuturor lucrurilor pe care le.am făcut şi pe care mi le amintesc, rosturile se vor arăta mai târzi” (pag. 221)

Gaziantep masoz Kutahya masoz Elazig masoz Trabzon masoz Malatya masoz Sivas masoz Ordu masoz Sakarya masoz Manisa masoz Mersin masoz Tokat masoz Afyon masoz Denizli masoz Kayseri masoz Eskisehir masoz Mugla mutlu son Pamukova mutlu son Buca mutlu son Osmaniye mutlu son